Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza virusului gripal a crescut la 11

Astfel, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa de la începutul anului din cauza infecţiei a ajuns la 11. Cifrele oficiale indică o creştere peste aşteptări, a numărului cazurilor de infecţii respiratorii în doar o săptămână.

de Redactia Observator

la 18.01.2019 , 10:42

Astfel, numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa de la începutul anului din cauza infecţiei a ajuns la 11. Cifrele oficiale indică o creştere peste aşteptări, a numărului cazurilor de infecţii respiratorii în doar o săptămână.

Mai exact, în perioada 7-13 ianuarie, medicii au diagnosticat 1.155 cazuri de gripă clinică, faţă de doar 80 înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut. Este vorba de o săptămână epidemică, adică de o perioadă în care numărul de îmbolnăviri a crescut cu peste 20% faţă de nivelul aşteptat.

Iar dacă tendinţa de creştere va continua şi în săptămânile următoare, am putea vorbi despre debutul unei epidemii de gripă în România. Datele oficiale arată şi o creştere cu peste 22 la sută a cazurilor de viroze respiratorii, numărul lor depăşind până acum 90 de mii.

Vezi și

Specialiștii recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, consultarea medicului de familie şi izolarea la domiciu după primele semne de boală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Sănătate » Bilanţul persoanelor care şi-au pierdut viaţa din cauza virusului gripal a crescut la 11