17 martie, Sfântul Alexie. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Marţi, 17 martie, este prăznuit Sfântul Alexie, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
Sfântul Alexie a fost singurul copil al dregătorului Eufimian. Conform crestinortodox.ro, cu cât înainta în viaţă, cu atât creştea în sufletul lui şi dorinţa nemuririi şi a vieţii veşnice. Toate bunătăţile pământeşti i se păreau lucruri de nimic.
Eufimian l-a cununat pe Alexie cu o fecioară încuviinţată, dar împotriva voinţei tânărului. De aceea, chiar din seara nunţii, Alexie a părăsit în taină nu doar legătura pe care nu a dorit-o, ci şi casa părinţilor săi. A fugit la biserica din Edesa, unde a stat 18 ani, îmbrăcat sărăcăcios şi hrănindu-se din mila celor care veneau la biserică.
Când s-a făcut cunoscut celorlalţi că este un om al lui Dumnezeu, el s-a înspăimântat de lauda oamenilor ca de o primejdie de moarte şi, în taină, a plecat spre Tarsul Ciliciei. Însă, corabia cu care călătorea a naufragiat, a fost luată de vânturi şi purtată pe ape până la Roma, locul naşterii sale. Sfântul Alexie a văzut în această întâmplare mâna lui Dumnezeu şi, astfel, a hotărât să meargă la casa tatălui său unde, sub chip de străin, să-şi petreacă, cu pocăinţă, restul vieţii. Ajuns în casa părinţilor, nemaifiind cunoscut de nimeni, a fost luat în derâdere şi batjocorit de servitori.
Când i s-a apropiat sfârşitul, el a alcătuit o scrisoare, a strâns-o în mână şi, întinzându-se, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în ziua de 17 martie. După o descoperire dumnezeiască în Biserica celor Doisprezece Apostoli, împăratul şi patriarhul au primit porunca de a-l căuta pe "omul lui Dumnezeu". La scurt timp, s-a descoperit că acest "om al lui Dumnezeu" era fiul lui Eufimian, care trăise ca un cerşetor în curtea acestuia, timp de 17 ani.
Împăratul a citit scrisoarea cu voce tare şi toţi au fost cuprinşi de spaimă. La atingerea de sfintele sale moaşte, bolnavii se vindecau, căci din trupul lui izvora un mir bine-mirositor. Trupul Cuviosului Alexie a fost îngropat cu cinste în Biserica "Sfântul Apostol Petru".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰