Video Ambulanță răsturnată la Brăila, într-o intersecție, nu avea semnalele luminoase pornite, anunță Poliția
Grav accident azi în Brăila. O ambulanță SMURD aflată în misiune, în care erau trei paramedici, a fost complet distrusă, după ce a fost izbită de o altă maşină. Doi salvatori au ajuns la spital, în timp ce femeia și cei trei copii pe care îi avea pe bancheta din spate au scăpat ca prin minune. Poliţia spune că ambulanţa nu avea pornite semnalele luminoase. Vă avertizăm, urmează imagini cu puternic impact emoțional!
- Ambulanța SMURD se îndrepta spre o urgență, când a fost lovită în intersecție.
- Doi paramedici au fost transportaţi la spital, conştienţi, dar cu mici contuzii la cap şi torace.
Accidentul a avut loc puțin după ora prânzului, în centrul orașului. În ambulanța SMURD erau trei paramedici care mergeau spre o urgență. Când echipajul ajunge într-o intersecție, e izbit de altă mașină. Impactul este atât de puternic încât autospeciala ajunge să fie azvârlită pe bulevard. Maşina mică se oprește și ea, abia după ce lovește un stâlp. La volan o femeie, pe bancheta trei copii. Martorii au fugit instant spre ambulanță.
Șoferița: ”Nu am auzit nicio sirenă, nu am vazut semnale luminoase. Având 13 secunde, nu am accelerat, că nu aveam de ce sa accelerez. Am franat brusc, nororcul meu, că altfel luam și stâlpul asta în primire, că se vede traiectoria mașinii, mulțumesc lui Dumnezeu ca am avut reactie”
Oamenii care au văzut totul spun altceva.
Martor: ”N-a franat. N-a nimic. Salvarea pana aici s-a rasturnat de doua ori. Avea semnalele acustice si luminoase”
Trecătorii i-au scos pe paramedici din ambulanța distrusă
Cei trei salvatori din ambulanță au fost scoși de trecători din mașina distrusă.
Ulterior, doi dintre aceştia au fost transportaţi la unitatea de primiri urgenţe, conştienţi, dar cu mici contuzii la cap şi torace
Polițiștii au ridicat imaginile filmate de camerele de supraveghere şi vor stabili exact cum s-a întâmplat totul.
Din primele verificări, agenţii de la Rutieră spun că ambulanţa SMURD nu avea pornite semnalele luminoase.
Femeia şi cei trei copii n-au păţit nimic. Paramedicii care au fost duşi la spital ar putea fi externaţi zilele următoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰