Băile Neptun din Stațiunea Herculane ar putea redeveni o atracție pentru turiști
Perla Banatului, Băile Herculane, ar putea fi readusă la viaţă! Un grup de arhitecţi munceşte deja pentru asta. Acești oameni au şi un plan pentru a salva Băile Neptun, una dintre cele mai vechi stațiuni din Europa.
Băile Neptun din Staţiunea Herculane. Cândva, cel mai mare SPA din Europa, unde turiştii veneau în număr mare, atraşi de apele termale. Astăzi, o simplă clădire lăsată în paragină.
Numai că situaţia s-ar putea schimba. Şi asta datorită unui grup de tineri arhitecţi care, din dragoste pentru cea mai veche staţiune balneară din ţară, s-au gândit s-o readucă la viaţă.
ILIE RADOI, preşedintele Asociatiei tinerilor din Herculane:
Să facem o dezvoltare locală sănătoasă, în care comunitatea, reprezentată prin asociaţii, prin tinerii din Herculane, prin instituţiile publice, atât locale, cât şi judeţene, cât şi alţi oameni interesaţi din ţară pot să ajute la recâştigarea acelei faime a Herculanelui de altadată.
Primul pas: restaurarea clădirii Băile Neptun. Un imobil aflat în posesia primăriei, dar aflat pe un teren care aparţine unor oameni de afaceri.
OANA CHIRILA, initiator proiect
Dânşii sunt de acord să colaborăm împreună cu primăria pt a începe o intervenţie de urgenţă pt punerea în siguranţă a clădirii. Degradările sunt destul de mari, în principal şi din cauza intervenţiilor care s-au făcut în trecut. Geamuri de termopan, care au ţinut umezeala în interior. Acum la îngheţ, dezgheţ, se provoacă microfisuri.
Tinerii şi-au propus să restaureze clădirea, doar că au nevoie de bani. Şi speră să-i obţină. Pentru asta, zilele acestea are loc evenimentul "Băile Neptun, încotro?".
În zonă vor fi organizate activităţi interactive, marşuri cu spectacol de lumini, dar şi proiecţii de film. Toate menite să atragă atenţia nu doar autorităţilor, ci şi investitorilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰