Fetiţă de numai trei ani, prizonieră în mașina cuprinsă de flăcări
O fetiţă de numai trei ani se zbate între viaţă şi moarte după ce maşina în care era a luat foc. Părinţii au mers în vizită la bunici şi au luat-o cu ei, dar n-au dat-o jos din autoturism
O fetiţă de numai trei ani se zbate între viaţă şi moarte după ce maşina în care era a luat foc. Părinţii au mers în vizită la bunici şi au luat-o cu ei, dar n-au dat-o jos din autoturism.
Maşina s-a transformat într-o torţă în câteva minute, iar bunicul şi-a riscat viaţa s-o scoată din flăcări. Copila a ajuns la spital în viaţă, dar are arsuri grave pe trup şi i-au fost afectate şi căile respiratorii. Tatăl, venit în vizită la bunicii ei, a lăsat motorul pornit, şi a intrat în curte. Câteva minute mai târziu s-a întâmplat nenorocirea.
Curajul bărbatului a făcut diferenţa între viaţă şi moarte. Fetiţa era prinsă în maşină ca într-o capcană. Copila a ajuns în stare critică la spitalul judeţean din Arad, iar medicii de acolo au decis s-o transfere la Timişoara.
Doctorii spun că focul i-a afectat şi căile respiratorii. De la ce a izbucnit incendiu, nu e clar deocamdată. Şi părinţii trebuie să răspundă la întrebările poliţiştilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰