Proces de sute de mii de euro. Mai mulţi turişti păgubiți dau în judecată Ministerul Turismului
Proces de sute de mii de euro împotriva Ministerului Turismului. Păgubiţii care nu au mai plecat în excursii cu agenţia Terra Tours dau în judecată statul român.
Proces de sute de mii de euro împotriva Ministerului Turismului. Păgubiţii care nu au mai plecat în excursii cu agenţia Terra Tours dau în judecată statul român. Oamenii cer inclusiv daune morale de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.
Şi Poliţia Română a intrat pe fir, iar intrarea în insolvenţă a agenţiei naşte un dosar penal pentru înşelăciune.
În viziunea avocaţilor, Ministerul Turismului ar fi principalul vinovat pentru sutele de excursii care nu sunt onorate.
Adrian Cuculis, avocat: "Ar fi trebuit să verifice existenţa a măcar acelei amărâte de poliţă de 50.000 de dolari şi doar faptul că spunem dolari ne arată cât de veche este legislaţia. Sumele probabil că se vor ridica la câteva sute de mii de euro dacă luăm în considerare inclusiv daunele morale pe care le vor solicita turiştii."
Daune se cer şi la Protecţia Consumatorului pentru un document în care şeful inspectorilor din Slobozia promitea că firma de turism e permanent verificată şi nu vor tolera abateri de la lege. Printre cei care apelează la avocaţi e o şi tânără care astăzi ar fi trebuit să fie în concediu în Bulgaria.
Cristina Condrea, păgubită: "De la doamna care a fugit cu banii noştri nu cred că putem recupera ceva, de la asigurări suma care ni se cuvine este foarte mică pentru că suntem mulţi păgubiţi şi mi se pare normal că recuperăm aceşti bani de la vinovatul principal, Ministerul Turismului."
Până acum patroana agenţiei de turism nu a fost găsită nici măcar de către poliţişti.
Georgian Drăgan, purtător de cuvând al Poliţiei Române: "În acest caz au fost înregistrate peste 70 de plângeri în cauză fiind deschise dosare penale în care se fac verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Facem apel (...) la toate persoanele care au (...) fost victimele acestui caz să vină la cea mai apropiată secţie de poliţie."
Apelul poliţiei e făcut după ce anchetatorii au cerut ajutorul Ministerul Turismului în găsirea victimelor, dar au primit un răspuns surprinzător.
În rapoartele Ministerului Turismului apare o singură victimă, una singură, iar oficialii au decis să încheie cercetările pentru că nu au reuşit să ia legătura cu patroana agenţiei, nu au acces la bazele de date şi nici la contractele încheiate. În schimb, s-au mulţumit cu plângerile depuse de păgubiţi, iar o singură persoană s-a gândit să facă plângere şi aici.
De abia săptămâna viitoare se va judeca cererea de intrare în insolvenţă a agenţiei de turism, iar primele daune din partea firmei de asigurare ar putea fi acordate la finalul acestei veri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰