Un tânăr din Neamţ şi-a salvat o vecina din mijlocul unui incendiu
Un tânăr din Neamţ a devenit erou, după ce a intrat în flăcări să salveze o viaţă. Marian a văzut o casă cuprinsă de foc, a spart uşa şi a alergat înăuntru
Un tânăr din Neamţ a devenit erou, după ce a intrat în flăcări să salveze o viaţă. Marian a văzut o casă cuprinsă de foc, a spart uşa şi a alergat înăuntru
Din casa de lemn n-a mai rămas nimic. Focul a distrus totul, până la temelie, într-o noapte. Bătrâna de 86 de ani era în camera ei când a fost înconjurată de flăcări.
Marian dormea când a izbucnit incendiul. S-a trezit şi a aflat că o viaţă e în pericol. A intrat în casă, printre flăcări, să-şi salveze vecina. Gestul lui l-a transformat în erou în comuna Mărgineni.
Curajul lui e moştenire de familie. A învăţat de la părinţii lui să sară în ajutor. Marian i-a salvat viaţa bătrânei. A luat-o în braţe şi a scos-o din foc, apoi a chemat Salvarea. Femeia e şi acum la spital.
Tot Marian i-a ajutat pe pompieri să stingă incendiul. Ore întregi, s-au luptat cu flăcările, dar n-au mai putut salva nimic din casă. Şi astăzi, la trei zile de la incendiu, resturile încă ard mocnit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰