Antena Meniu Search
x

Formula 1. Schimbare importantă anunţată pentru 2025: sezonul va avea tot 24 de curse, dar va debuta în Australia, nu în Bahrain

Calendarul competiţional pentru 2025 în Formula 1 a fost dezvăluit vineri, sezonul urmând să includă 24 de Mari Premii, la fel ca în 2024, dar va începe la jumătatea lunii martie în Australia şi nu în Golf, au declarat vineri organizatorii, scrie AFP, citată de Agerpres. Antena este casa Formulei 1™ în România pentru următorii 3 ani. Cele 24 de curse ale celui mai spectaculos sezon din istoria legendară a acestui sport vor fi transmise integral de posturile Antena şi platforma AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 12.04.2024, 16:38

Formula 1. Schimbare importantă anunţată pentru 2025: sezonul va avea tot 24 de curse, dar va debuta în Australia, nu în Bahrain
- Profimedia

Astfel, Melbourne va găzdui runda inaugurală a celei de-a 76-a ediţii a Campionatului mondial de Formula 1, în perioada 14-16 martie, apoi cursele se vor muta în China săptămâna următoare, înainte de a se opri la Suzuka, în Japonia, la începutul lunii aprilie.

F1 nu a dezvăluit încă numărul de sprinturi sau circuitele care le vor organiza

Bahrain, locul de debut pentru Campionat în ultimii ani, a fost mutat la jumătatea lunii aprilie, cu o săptămână înainte de cursa din Arabia Saudită, din cauza Ramadanului, care va avea loc în martie anul viitor. Cursa de la Marele Premiu de Formula 1 de la Las Vegas, de la finele sezonului, va avea loc sâmbătă.

Restul calendarului 2025 va fi foarte asemănător cu cel din 2024, cu unele date uşor modificate, cum ar fi Marele Premiu al Spaniei de la Barcelona, la începutul lunii iunie sau cel al Ungariei ce va fi după cel din Belgia, chiar înainte de vacanţa de vară.

Pe acelaşi subiect

Cu toate acestea, F1 nu a dezvăluit încă numărul de sprinturi sau circuitele care le vor organiza. Datele şi locaţia testelor din pre-sezon sunt, de asemenea, necunoscute, deşi este posibil ca acestea să aibă loc în Bahrain, la fel ca în ultimii ani.

Calendarul curselor 2025:

  • 16 martie: Marele Premiu (MP) al Australiei (Melbourne)
  • 23 martie: MP al Chinei (Shanghai)
  • 6 aprilie: MP al Japoniei (Suzuka)
  • 13 aprilie: MP al Bahrain (Sakhir)
  • 20 aprilie: MP al Arabiei Saudite (Jeddah)
  • 4 mai: MP de la Miami
  • 18 mai: MP al provinciei Emilia-Romagna (Imola, Italia)
  • 25 mai: MP de la Monaco
  • 1 iunie: MP al Spaniei (Barcelona)
  • 15 iunie: MP al Canadei (Montreal)
  • 29 iunie: MP al Austriei (Spielberg)
  • 6 iulie: MP al Marii Britanii (Silverstone)
  • 27 iulie: MP al Belgiei (Spa-Francorchamps)
  • 3 august: MP al Ungariei (Budapesta)
  • 31 august: MP al Olandei (Zandvoort)
  • 7 septembrie: MP al Italiei (Monza)
  • 21 septembrie: MP al Azerbaidjanului (Baku)
  • 5 octombrie: MP de la Singapore
  • 19 octombrie: MP al Statelor Unite (Austin)
  • 26 octombrie: MP al Mexicului (Ciudad de Mexico)
  • 9 noiembrie: MP al Braziliei (Sao Paulo)
  • 22 noiembrie: MP de la Las Vegas
  • 30 noiembrie: MP al Qatar (Lusail)
  • 7 decembrie: MP al Abu Dhabi (Yas Marina)

Puteţi urmări cursele pe link-urile de mai jos:

https://antenaplay.ro/live/formula-1-live

https://antenaplay.ro/live/formula-2-live

https://antenaplay.ro/live/formula-3-live

Totul despre AntenaPLAY

AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.

Ai sport in AntenaPLAY

Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Porsche Supercup, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Sport » Formula 1. Schimbare importantă anunţată pentru 2025: sezonul va avea tot 24 de curse, dar va debuta în Australia, nu în Bahrain