România va întâlni Olanda în optimile de finală de la Euro 2024. Milioane de români au sărbătorit cu hore şi trâmbiţe calificarea istorică a naţionalei
Am visat, am sperat şi am câştigat! Este povestea pe care am trăit-o alături de milioane de români, care au stat cu sufletul la gură aseară pentru echipa naţională. După mai bine de două decenii, tricolorii au reuşit să scrie istorie - s-au calificat în optimile Euro 2024, pe primul loc în grupă. Pentru prima dată, după mult timp, aseară, inimile românilor au bătut la unison, toată ţara a strigat în cor - Hai România, iar de ziua drapelului, acesta a fost din nou fluturat cu mândrie! Vocile lor s-au auzit până în Germania, pe stadionul din Frankfurt, acolo unde echipa naţională a încheiat meciul împotriva Slovaciei, la egalitate. Marţi, "Generaţia de suflet" va juca în optimi împotriva Olandei, la Munchen.
Mii de inimi au bătut la unison aseară în Capitală pentru echipa națională a României, care se pregătea să dea piept cu adversara sa, Slovacia. Încă dinainte de meci, bucureştenii au împânzit străzile oraşului şi împreună au cântat cât i-au ţinut plămânii imnul României.
Piaţa George Enescu din Capitală s-a transformat într-o mare galbenă de suporteri. Fiecare privire, fiecare gest, fiecare suspin a fost o declaraţie de dragoste față de fotbal și țară. Ca o mare familie au așteptat cu sufletul la gură fluierul de start de pe stadionul din Frankfurt, acolo unde tricolorii se pregăteau să joace meciul decisiv.
"N-au cum să ne dezamăgească băieţii. Aşteptăm victoria aceasta de secole. Am încredere maximă", ne-a spus un suporter.
Cele 90 de minute au fost trăite la intensitate maximă
Fiecare şut spre poarta adversă a fost o explozie de sentimente. A fost o seară în care timpul a stat în loc, iar toate gândurile s-au îndreptat spre terenul verde, acolo unde jucătorii noștri luptau pentru fiecare minge, pentru fiecare centimetru de teren. Iar când tricolorii au băgat balonul în poarta slovacilor, strigătele suporterilor din România au răsunat până pe stadionul din Germania.
Când fluierul final a răsunat, Capitala a vibrat de bucurie și mândrie. Echipa noastră a făcut egal şi s-a clasat prima în grupă. Asta a câștigat inimile tuturor, care timp de 24 de ani am sperat la o minune - minunea calificării în optimi.
Mii de români au ieşit în străzi
După terminarea meciului, miile de fani au sărbătorit în Piaţa Universităţii, unde au venit cu steaguri, fumigene şi artificii şi au transmis mesaje de susţinere echipei până când au rămas fără voce. Bucuria suporterilor a fost ca o furtună de aplauze și strigăte de bucurie. Orașul s-a umplut de tricolor, iar fiecare colț de stradă a devenit un altar al victoriei. Oamenii s-au îmbrățișat, au dansat și au fredonat imnul național, cu lacrimi în ochi.
A fost o seară, în care şi cei mici au simţit pentru prima dată - emoţia calificării. Pe bulevardele aglomerate, mașinile claxonau, iar deapelul flutura în vânt. La terase, paharele s-au ciocnit în cinstea jucătorilor, iar suporterii au purtat cu mândrie tricourile echipei noastre.
Cu cine va juca România marţi
Şi cum a fost seara echipei naţionale, toată ţara s-a bucurat pentru tricolori, iar nebunia calificării în optimi s-a simţit şi în Transilvania.Și chiar dacă suporterii au fost împărţiţi pe harta României, inimile lor au bătut la unison, într-un cor al bucuriei, şi în Moldova.
Pentru că fotbalul nu este doar un sport, ci o poveste despre pasiune, curaj și unitate, şi în Banat această poveste a fost scrisă cu litere de foc și suflet. Oltenia a fost un templu al iubirii pentru echipa noastră. A fost o seară magică pentru România, care după mult timp a fost cu adevărat familie. Acum drumul tricolorilor continuă în optimile Euro 2024, unde Generaţia de suflet va juca în optimi împotriva Olandei, marţi, la Munchen.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰