Observator » Ştiri economice » Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 3 aprilie 2025. Au crescut cu 4 bani pe litru

Care sunt preţurile la carburanţi astăzi, 3 aprilie 2025. Au crescut cu 4 bani pe litru

Preţurile la carburanţi sunt în creştere faţă de cele afişate în ziua precedentă Preţurile la carburanţi sunt în creştere faţă de cele afişate în ziua precedentă - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.04.2025, 12:54 | Modificat la 03.04.2025, 12:55

Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu benzină sau cu motorină trebuie să ştie că joi, 3 aprilie 2025, preţurile la carburanţi sunt în creştere, faţă de cele afişate în ziua precedentă.

Concret, conform specialiştilor, vorbim despre o creştere a preţurilor cu patru bani pe litru, în special la benzină standard, motorină standard şi motorină premium.

Asta înseamnă că un litru de benzină standard a ajuns să coste între 7,24 şi 7,39 lei, un litru de motorină standard a ajuns să coste între 7,46 şi 7,56 lei, iar un litru de motorină premium a ajuns să coste între 7,82 şi 8,11 lei.

Pe de altă parte, preţurile la benzină premium şi la GPL au rămas nemodificate faţă de cele afişate în ziua precedentă. Asta înseamnă că un litru de benzină premium continuă să coste între 7,85 şi 8,09 lei, iar un litru de GPL continuă să coste între 3,43 şi 3,63 lei.

Articolul continuă după reclamă