Cercetătorii au readus la viață un "virus zombie" vechi de 50.000 de ani. Încălzirea globală ar putea "trezi" patogenii perculoși din permafrostul siberian
Încălzirea climei duce, printre multe altele, și la dezghețarea permafrostului din zonele arctice, ceea ce le oferă oamenilor de știință posibilitatea de a studia organisme care au trăit în acele zone în urmă cu zeci sau chiar sute de mii de ani. Printre acestea se numără și "virus zombie" care a fost readus la viața după aproximativ 50.000 de ani, un record, notează Science Alert.
Echipa care a coordonat acest studiu, condusă de microbiologul Jean-Marie Alempic de la Centrul Național francez pentru Cercetare Științifică, spune că aceste virusuri reanimate sunt o potențială amenințare semnificativă pentru sănătatea publică. Din această cauză, el explică faptul că trebuie făcute studii suplimentare pentru a evalua pericolul pe care acești agenți infecțioși l-ar putea reprezenta pentru noi pe măsură ce se trezesc din somnul lor înghețat.
"Un sfert din emisfera nordică este acoperită de pământul înghețat permanent, denumit permafrost", scriu cercetătorii în lucrarea lor. "Din cauza încălzirii climatice, permafrostul dezghețat ireversibil eliberează materie organică înghețată timp de până la un milion de ani, dintre care majoritatea se descompun în dioxid de carbon și metan, accelerând și mai mult efectul de seră", mai adaugă aceștia.
Readus la viața după aproape 50.000 de ani
Virusul, în vârstă de 48.500 de ani, este doar unul dintre cele 13 de cazuri descrise într-un nou studiu, aflat într-un stadiu incipient, nouă dintre ele fiind considerate a avea zeci de mii de ani. Cercetătorii au stabilit că fiecare dintre ele este diferit de toate celelalte virusuri cunoscute în ceea ce privește genomul lor.
- Pinguinii imperiali din Antarctica, în pragul dispariției din cauza încălzirii globale. Banchizele pe care se...
- ONU trage un semnal de alarmă: Pământul se îndreaptă către o încălzire cu 2,6 grade Celsius
- Șeful ONU cere taxarea giganților din energie pentru a ajuta zonele afectate de încălzirea globală și...
În timp ce virusul a fost descoperit sub un lac, alte locații de extracție au inclus lână mamut și intestinele unui lup siberian, toate îngropate sub permafrost. Folosind culturi vii de amoeba cu o singură celulă, echipa a demonstrat că virușii au încă potențialul de a fi agenți patogeni infecțioși.
Vedem, de asemenea, un număr imens de bacterii eliberate în mediu pe măsură ce lumea se încălzește, dar având în vedere antibioticele de care dispunem, s-ar putea argumenta că acestea s-ar dovedi mai puțin amenințătoare. Un virus nou ar putea fi mult mai problematic pentru sănătatea publică, în special pe măsură ce zona arctică devine mai populată, explică oamenii de știință.
Virusul reînviat a primit numele de Pandoravirus yedoma, care recunoaște dimensiunea sa și tipul de sol permafrost în care a fost găsit. Cercetătorii cred că există mult mai multe virusuri de găsit, dincolo de cele care vizează doar organisme simple.
Mulți dintre patogenii care vor fi eliberați în urma dezghețării permafrostului vor fi complet necunoscuți pentru cercetători, deși rămâne de văzut cât de infecțioși vor fi aceștia odată ce vor fi expuși la lumina, căldura și oxigenul mediului exterior.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰