Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Pinguinii imperiali din Antarctica, în pragul dispariției din cauza încălzirii globale. Banchizele pe care se adăpostesc se topesc

Schimbările climatice ar putea duce la dispariţia pinguinilor imperiali. Încălzirea globală poate lăsa Antarctica fără aceste vieţuitoare, pentru că banchiza care le serveşte drept casă se topeşte rapid. Fără ea, simpaticele păsări nu se vor mai putea apăra de prădători şi nu vor mai avea unde să-şi creeze coloniile de împerechere. Primesc însă ajutor: specia va fi trecută pe lista animalelor pe cale de dispariţie. În ultimii treizeci de ani, topirea unor bucăţi importante din marea banchiză a Antarcticii s-a accelerat cu 60 la sută, spun cercetătorii, lucru ce poate duce şi la dispariţia altor specii. 

de Redactia Observator

la 30.10.2022 , 14:31

Banchiza din Antarctica a atins luna trecută cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată în iulie în cei 44 de ani de date satelitare, a avertizat serviciul european Copernicus privind schimbările climatice, confirmând un an alarmant. Începând 1979, oamenii de ştiinţă dispun, datorită sateliţilor, de măsurători foarte precise privind suprafaţa banchizelor de la Polul Nord şi Polul Sud, notează Agerpres.

Banchiza este gheaţa care pluteşte pe ocean şi, prin urmare, topirea sa nu conduce la creşterea nivelului mării, dar contribuie indirect la încălzirea globală, deoarece oceanul astfel descoperit absoarbe mai multă căldură. Ciclul normal al acesteia, în Arctica, dar şi în Antarctica, presupune topirea pe perioada verii, urmată de o refacere a sa, pe perioada iernii. Pe termen lung, topirea este rapidă în Groenlanda şi Arctica, însă în Antarctica tendinţa a fost modest ascendentă, în pofida variaţiilor anuale şi regionale semnificative, fără ca acest fenomen să fie bine înţeles.

Gheața din Antarctica, tot mai puțină

Vezi și

Banchiza antarctică s-a refăcut în iulie - în timpul iernii australe - doar pe o suprafaţă de 15,3 milioane de kilometri pătraţi, respectiv cu 1,1 milioane de kilometri pătraţi mai puţin (-7%) comparativ cu media pentru luna iulie din perioada 1991-2020, au constatat oamenii de ştiinţă de la Copernicus (C3S). Până la sfârşitul verii australe, în februarie, banchiza s-a retras până la un nivel minim istoric, ceea ce a stârnit panică în rândul oamenilor de ştiinţă. Banchiza a fost cu 30% mai mică în comparaţie cu media din cele trei decenii, între anii 1981 şi 2010. Din februarie, s-a menţinut sub mediile sezoniere, potrivit C3S. În iunie atinsese deja un minim istoric pentru luna respectivă.

În Arctica, suprafaţa banchizei era cu 4% sub medie în iulie, conform Copernicus, a 12-a cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată în luna iulie. Ilustrând înţelegerea imperfectă a fenomenului încălzirii în Antarctica, Copernicus a notat că, dimpotrivă, suprafaţa banchizei era peste medie în urmă cu un an, în iulie 2021.

2022 este un an al recordurilor climatice la nivel mondial. Iulie a fost "una dintre cele mai fierbinţi trei luni iulie înregistrate vreodată", a anunţat marţi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie specializată a ONU cu sediul la Geneva. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiinţă » Pinguinii imperiali din Antarctica, în pragul dispariției din cauza încălzirii globale. Banchizele pe care se adăpostesc se topesc