Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Cel de-al treilea sezon al serialului Adela va avea premiera joi, 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1

Aşteptarea a luat sfârşit! Cum #dacaejoieAdela, cel mai nou sezon al serialului, Adela - Ce-i al tău e și al meu, va avea premiera joi, 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1.

de Redactia Observator

la 13.01.2022 , 09:34

Astfel, telespectatorii vor afla în sfârșit pe cine a nimerit glonțul tras de senatorul Iftimie la finalul ultimului episod al sezonului doi. Dramatica scenă a împușcăturii a lăsat aproape 2 milioane de telespectatori cu sufletul la gură și mai multe întrebări fără răspuns: Cine a fost împușcată, Adela sau Andreea? Va dispărea una dintre cele două surori?

Sezonul trei vine cu răsturnări de situații la care nu se așteaptă nimeni. Am avut și am de jucat secvențe foarte grele, care m-au pus în situația de a mă imagina în situații limită pe care nu le-am trăit niciodată. Relațiile noi care apar sunt surprinzătoare, iar povestea serialului devine din ce în ce mai interesantă, odată cu întâmplările neașteptate care se petrec în poveste!, mărturisește Mara Oprea.

Noul sezon Adela vine cu provocări mari pentru toate personajele din serial. Fericirea protagoniștilor va fi pusă în continuare la încercare. Vor mai avea multe piedici până la un final fericit, pentru că mai sunt multe secrete de descoperit si multe întâmplări de trăit intens. Însă nu doar personajele principale vor avea parte de obstacole. De-a lungul celui de-al treilea sezon din Adela, telespectatorii vor sta, cum s-au obişnuit deja, cu sufletul la gură în fața televizoarelor, urmărind cum decurge în continuare povestea imprevizibilă.

Articolul continuă după reclamă

Sezonul 2 a fost despre adevăr și despre eliberare. Dar oare adevărul chiar te eliberează? Nu cumva adevărul te încarcă de o responsabilitate și mai mare? Nu cumva adevărul e cel care te pune în pericol? Cine profită cu adevărat de adevăr? Cine oare se simte cu adevărat eliberat? Mihai e pus din nou în fața unui mister, din nou are un caz de rezolvat. Ce situații noi apar, ce piedici îi ies în cale? Aflați toate răspunsurile începând cu 27 ianuarie, în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1!,  declară Alecsandru Dunaev.

Primul sezon le-a arătat telespectatorilor ce înseamnă ”Ce-i al tău e și al meu” în povestea Adelei și cum evoluează povestea atunci când personajele se adâncesc tot mai mult în minciună. Cel de-al doilea a oferit ”Adevăr și eliberare” atât pentru Adela, cât și pentru celelalte personaje, dar și satisfacție telespectatorilor care au așteptat și au sperat încă din primul episod al serialului ca Adela să afle cine este de fapt. Cel de-al treilea sezon readuce în poveste expresia ”Ce-i al tău e și al meu”. Ce va însemna această expresie în povestea noului sezon, telespectatorii vor afla doar urmărind serialul în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, începând din 27 ianuarie.

Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Adela urmărind conturile oficiale ale serialului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi ales cu cine să votaţi în turul al doilea la prezidenţiale?
Observator » TV » Cel de-al treilea sezon al serialului Adela va avea premiera joi, 27 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1