Video Evoluţia tehnologiei asigură mai multă siguranţă în trafic. Ce gadgeturi pot folosi bicicliştii pentru a pedala mai relaxaţi
Zeci de mii de biciclişti mor anual la nivel global în accidente în trafic. Evoluţia tehnologiei a făcut însă posibilă apariţia unor gadgeturi care promit mai multă siguranţă.
Dacă ne gândim la bicicletă, probabil că nu "tehnologie" este primul cuvânt care ne vine în minte. Dar acest mijloc de transport sau de recreere s-a transformat foarte mult datorită evoluției tehnologiei.
Bicicletele moderne folosesc materiale speciale, cum ar fi fibra de carbon, pentru a fi mai uşoare, au frâne mai performante decât aveau maşinile cu ceva vreme în urmă şi pot fi echipate cu dispozitive electronice și digitale care schimbă radical o simplă plimbare cu bicicleta.
În prezent, în toată lumea sunt folosite peste 2 miliarde de biciclete şi estimările arată că în următorii 30 de ani am putea ajunge la 5 miliarde. Până atunci cu siguranţă şi tehnologiile vor fi mult mai avansate, dar haideţi să vedem ce gadgeturi putem folosi în prezent - să ne simţim în siguranţă şi, de ce nu, să ne îmbunătăţim performanţa.
Traficul, un pericol real pentru orice biciclist
Zeci de mii de biciclişti mor anual la nivel global în accidente în trafic. Evoluţia tehnologiei a făcut însă posibilă apariţia unor gadgeturi care promit mai multă siguranţă. Unele dintre ele sunt căştile inteligente, care pot fi folosite atât de ciclişti, cât şi de cei care merg cu trotineta electrică. Compania americană LIVALL a prezentat recent un astfel de gadget. Casca are led-uri pe aproape toată suprafaţa sa şi poate semnaliza schimbarea direcţiei. De asemenea, are şi un sistem prin care poate semnaliza o căzătură, iar dacă posesorul nu opreşte notificarea de pe telefon în 90 de secunde, aplicaţia va trimite un mesaj cu locaţia către o persoană de contact.
O cască similară a prezentat şi compania suedeză POC. Este prima cască de acest gen care poate transforma orice sursă de lumină în energie electrică, astfel nu este nevoie să fie încărcată niciodată.
Iar dacă airbag-urile le asociem în mod normal cu maşinile, ele pot fi la fel de eficiente şi în cazul bicicletelor. O demonstrează tot o companie suedeză, care a creat un sistem unic de protecţie - un guler din care iese un airbag în formă de cască, în momentul unui accident. Compania spune că acest gadget oferă o protecţie de 8 ori mai mare decât căștile clasice.
Până la gadgeturi de protecţie care pot fi de ajutor în cazul unui accident, importantă este şi prevenţia. Pentru asta au fost create stopurile inteligente şi dispozitivele care pot transforma orice bicicletă în una inteligentă.
Americanii de la Garmin au lansat anul trecut o versiune îmbunătăţită a sistemului Varia Radar. Este vorba despre un stop dotat cu senzori ce detectează maşinile care vin din spate. Ciclistul primeşte informaţii pe ecranul display-ului special sau pe telefon, iar șoferii sunt avertizați suplimentar prin intensitatea luminii roșii de la bicicletă.
Alte stopuri inteligente pot face chiar mai mult. Cum este acesta, care are senzori automaţi de rotire şi frânare ce pot anticipa intenţiile ciclistului. De asemenea are o setare care ajută la localizarea rapidă a bicicletei în cazul unui furt.
Şi smartphone-urile pot fi utile, dar nu indicate atunci când circulaţi cu bicicleta, trotineta sau motorul. Ruşii de la Beeline au creat un gadget de navigare, care ataşat la ghidon, poate oferi indicaţii de drum fără să fie nevoie să vă uitaţi la telefon. Are săgeţi mari care indică direcţia curentă şi avertizează din timp dacă urmează o curbă.
Iar dacă vreţi să vă transformaţi bicicleta în una cu adevărat inteligentă, aici intervine Smart Halo, un gadget care oferă indicaţii în trafic, răspunde la telefon, avertizează în cât timp se întunecă, dar şi dacă urmează o furtună. Practic se comportă exact ca un asistent virtual pentru biciclete.
Bicicletele performante de azi sunt rezultatul a mii de ore de cercetare şi dezvoltare. Şi indiferent de cum folosim bicicleta - pentru sport, plimbare sau ca mijloc de transport - vom găsi gadget-ul potrivit pentru orice situatie. În ceea ce priveşte siguranţa, până să investiţi în gadgeturi sau aplicaţii, şi telefonul vă poate ajuta. Are cel puţin două astfel de funcţii deja încorporate - distribuirea locului în care te afli şi apelurile de urgenţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰