Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Două visuri împlinite pentru Angelica, imobilizată în cărucior de 10 ani din cauza unei tumori

Speranţa se află uneori la un buton distanţă. Aşa e pentru Angelica, o femeie care de zece ani nu mai merge. În România de astăzi, asta vine la pachet cu izolare şi umilinţă. 

de Redactia Observator

la 11.12.2023 , 21:55

Într-un apartament din Galaţi, trăieşte şi visează Angelica Bogdan. Are 45 de ani şi, în ultimii 29, viaţa ei a fost un lung şir de încercări. "De la 16 ani fac ping-pong cu o tumoră desmoidă. O tumoră care recidivează când vrea ea, cum vrea ea, unde vrea ea", a declarat Angela Bogdan. Au urmat peste 10 operaţii. 10 încercări de a se face bine. Niciuna n-a funcţionat. De 10 ani, Angelica nu mai poate merge. "La început m-am ambiţionat să ies în cârje. Nu numai că am ieşit în cârje, dar mi-am găsit un loc de muncă. Am făcut o facultate, am făcut un master. Mi-a fost greu să trec în căruţ, mi-a fost ruşine, nu mai ştiam persoane care se deplasează în scun rulant", a declarat Angela Bogdan.

De fapt, în ţara noastră sunt peste 800.000 de oameni cu dizabilităţi. Mulţi, imobilizaţi în cărucior. Îi observăm prea rar printre noi, pentru că România încă n-a învăţat să-i vadă. "E o provocare viaţa, e greu, sunt bariere, sunt locuri unde nu pot să ajung, sunt ghişee unde funcţionarul nu mă vede, pentru că trebuie să-i fac cu mâna", a declarat Angela Bogdan. Când ninge sau plouă, nu se poate încumeta cu scaunul rulant afară.

Angelica visează cum ar fi să fie liberă să călătorească din nou. Un dispozitiv electric, care s-o ajute să se deplaseze mai uşor, i-ar putea împlini visul. Pentru asta, îi puteţi spune Ajut Eu. Atât de simplu. "Pur şi simplu mi l-aş ataşa aproape singură la căruţ, aş apăsa pe buton şi aş pleca în călătorie", a declarat Angela Bogdan. 

Vezi și

O persoană care a dorit să rămână anonimă a donat 5.000 de euro pentru ca Angelica să îşi cumpere dispozitivul electric. De asemenea, Marius Olteanu, directorul Şcolii Gimnaziale din Moeciu de Jos, îi va îndeplini visul de a merge în excursie la Sinaia, unde are cazarea şi masa asigurate. Acolo va putea chiar şi schia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ajut Eu » Două visuri împlinite pentru Angelica, imobilizată în cărucior de 10 ani din cauza unei tumori