Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ce spune Crin Antonescu despre sondajele care îl plasează pe locul doi: "Finala e departe, inclusiv pentru George Simion care pare favorit"

Crin Antonescu, candidatul coaliţiei formate din PSD, PNL şi UDMR la alegerile prezidenţiale din luna mai, a fost invitat în platoul Obervator pentru un interviu exlusiv. Revenit în centrul atenţei după mai bine de 10 ani de pauză, acesta şi-a prezentat viziunea şi promisiunile, dar a vorbit şi despre trădările ce l-au făcut să iasă din politică după destrămarea Uniunii Social Liberale în 2014. 

de Redactia Observator

la 26.03.2025 , 07:34

Ce spune Crin Antonescu despre sondajele care îl plasează pe locul doi Ce spune Crin Antonescu despre sondajele care îl plasează pe locul doi

Cotat în ultimele sondaje cu şanse de a intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale din luna mai, Crin Antonescu a fost invitatul Alessandrei Stoicescu într-o ediţie ediţie specială Observator. 

Ce vă recomandă acum să candidaţi versus acum 16 ani?Care e diferenţa dintre candidatul Crin Antonescu de atunci şi cel de acum?

"Mai multe cunoştinţe, mai multă experienţă, mai multă înţelepciune şi mai multă înţelegere în general", a răspuns Crin Antonescu

Articolul continuă după reclamă

Ce spune Crin Antonescu despre sondaje

Pe acelaşi subiect

Fostul preşedinte interimar a explicat ce a făcut în anii petrecuţi departe de lumina reflectoarelor.

"Am trăit, am studiat, am călătorit, am cunoscut oameni, am crescut un copil, am dăruit o bună parte din viaţa mea familiei. A fost foarte bine", a spus Crin Antonescu, candidat la prezidenţiale.

Crin Antonescu a comentat ultimele sondaje apărute care îl plasează pe locul doi, după George Simion şi cu procente apropiate de Nicuşor Dan la mai puţin de două luni distanţă de alegeri. 

"Pe aceste cifre, luându-le ca atare, finala e departe pentru toată lumea, inclusiv pentru George Simion care pare favorit", spune Crin Antonescu.

Crin Antonescu, despre ruperea coaliţiei USL trădarea lui Victor Ponta

Crin Antonescu a vorbit despre ruperea coaliţiei USL în 2014, momentul în care a decis să iasă din politică, dar şi despre trădarea lui Victor Ponta, candidat şi el la alegerile din acest an. Unul dintre cele mai mari conflicte dintre cei doi aliaţi a fost generat de propunerea Laurei Codruţa Kovesi la şefia DNA. Atunci Crin Antonescu l-a acuzat pe Victor Ponta de înţelegere cu Traian Băsescu.

"Nu e vorba despre trădarea aia personală a lui Victor Ponta faţă de Crin Antonescu. Este vorba despre trădarea a peste 60% dintre români care au votat pentru anumite lucruri. Nu trecutul este arma mea sau preocuparea mea în această campanie", a explicat Crin Antonescu.

Cât despre ce va face ca preşedinte...

"Păstrarea direcţiei, cursului României, care după părerea mea nu poate fi pus serios în discuţie, adică orientarea spre Vest, apartenenţa la Uniunea Euopeană, la NATO. Cred că românii aşteaptă un lider de care naţiunea are nevoie", spune Crin Antonescu.

Crin Antonescu a mai spus că nu are pretenţia ca liderii partidelor care îl susţin să îi aducă voturi, ci doar să-i asigure logistica de campanie. Acesta a punctat şi că nu există o înţelegere prin care primarii PSD, PNL sau UDMR să fie implicaţi în campanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă afectează trecerea la ora de vară?
Observator » Alege bine pentru tine » Ce spune Crin Antonescu despre sondajele care îl plasează pe locul doi: "Finala e departe, inclusiv pentru George Simion care pare favorit"