Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ce ar face Lasconi dacă va deveni preşedinte în cazul în care România va fi lovită de o nouă pandemie

Elena Lasconi a participat la o dezbatere organizată de TVR, cu două zile înainte de turul 2 al alegerilor prezidenţiale.

de Redactia Observator

la 05.12.2024 , 22:08

Ce ar face Lasconi dacă va deveni preşedinte în cazul în care România va fi lovită de o nouă pandemie

Lasconi a fost supusă unui test fulger şi a fost rugată să extragă dintr-un bol bileţele pe care erau trecute diferite situaţii de criză. A fost rugată să spună ce ar face, în calitate de preşedinte, în astfel de momente. Prima situaţie de criză extrasă: o nouă pandemie.

Situaţii de criză: pandemie şi drone ruseşti

"În primul rând ar trebuie să liniștească populația pentru că noi am trecut printr-o pandemie și am văzut că oamenii erau foarte speriați. Şi autorităţile au dat doar explicații raționale, ori atunci când ai o situație de criză, iar oamenii sunt speriați cred că trebuie mai mult de atât, mai mult decât răspunsuri raționale. E adevărat că au fost și multe bâlbâieli în acea perioadă, dar cred că noi am învățat multe. Ar trebui să vorbească cu oamenii și să-i liniștească", a declarat Elena Lasconi la TVR.

Articolul continuă după reclamă

A doua întrebare de ce acest gen a fost dacă ar fi de acord, ca preşedinte al României, ca Armata Română să doboare dronele ruseşti care survolează spaţiul aerian al Republicii Moldova.

"Eu consider că în momentul de față R. Moldova este un stat suveran, încă nu este în NATO. Bineînțeles, că m-aș consulta şi cu CSAT, și cu ministrul Apărării Naționale, dar pe de altă parte aș încerca să ajut cu tot ce pot fără să intervenim noi pe teritoriul Moldovei să sprijinim Moldova. Dar cel mai important cred că este că Ucraina să câștige războiul. Nu ne permitem să avem Rusia la granița noastră", a mai precizat Elena Lasconi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2025 » Ce ar face Lasconi dacă va deveni preşedinte în cazul în care România va fi lovită de o nouă pandemie