Lia Bugnar, regizor: „Urăsc natura, iubesc animalele și oamenii”

Viața lor a fost dată peste cap în feluri de neimaginat. Pentru că sunt dependenți de ceilalți, de contactul uman, de emoții, de public. Artiștii, fie că e vorba de cântăreți sau actori, trec prin cea mai grea perioadă a vieții lor: nu mai au concerte, spectacole, audiții. Dar mulţi s-au reinventat şi se pregătesc de marea întâlnire cu publicul.

• ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Argeş, în care Andrei şi-a condus vărul spre moarte din teribilism şi lipsă de experienţă. Şi el a plătit cu viaţa

Lia Bugnar este scenaristă, regizor, actriță și scriitoare. Am cunoscut-o întâi prin piesele ei fenomen: „Peretele”, „Fata din curcubeu”, „Două liniuțe”, apoi prin postările de pe Facebook în care îndeamnă lumea să adopte animale salvate de pe stradă. Iubește și respectă necuvântătoarele la fel de mult ca pe oameni și este la fel de convingătoare în această misiune ca în tot ce face. Așa m-am ales cu un motan și cu o ușă deschisă către povestea unui om talentat și modest.

Pentru omul muncii Lia Bugnar, pandemia a venit ca o pauză în care a putut trage aer în piept până la capăt. Criza sanitară i-a oprit ritmul nebun al proiectelor și activităților artistice. Dar nu de tot.

„Mai mulți oameni au reușit să înțeleagă, în clipa în care s-a scos din priză tot, că ritmul nu era unul de oameni sănătoși la cap. Ce făceam eu, de exemplu, nu era în regulă. Eram într-o goană pemanentă în care făceam lucrurile cât puteam de bine la o viteză inacceptabilă dacă vrei calitate. Și mă refer la calitate interumană, a produsului pe care îl livrezi, a respiratului, a făcutului un duș, a orice. A fost o frână foarte binevenită. Acuma dacă ea se va dovedi un stop și ești pe butuci, nu mai pleci de-acolo nici tractat, nu va fi în regulă.”

Publicul online, noul public

Nu i-a fost dor de scenă în mod deosebit, ci de „cabină”, adică ce făcea împreună cu actorii și echipa înainte și după o piesă. Acum inovează în piese de teatru în regim live streaming. Pentru că, dacă exisă o cale către spectatori, ea merită să fie găsită. Partea ciudată și nouă a spectacolelor fără spectatori în sală e că lipsește o anumită energie. „N-avem reacțiile din sală care pentru noi sunt un combustibil foarte important. După piesele transmise live, însă, am văzut sute de mesaje online, date în timp ce noi jucam. Asta e ceva ce noi nu primim în mod normal. Primești, când vii de la spectacol, pe Facebook, reacții tardive, aaa, mulțumim că existați, minunat, generalități. Astea de pe net erau punctuale." Și, după primele piese jucate în noua realitate, actorii au putut să facă un efort de imaginație să-și imagineze, în momentele-cheie, și spectatorii, și reacțiile lor.

Nu va scrie o piesă despre pandemie. Întrece orice imaginație

Pandemia a trecut-o prin diverse stări. De la teamă, la sentimentul că așa ceva nu există, până la senzația că totul se întâmplă în afara timpului. „Există o piesă de-a lui Eugen Ionescu, mai puțin cunoscută, se cheamă „Jocul de-a măcelul”, în care e vorba de o boală rară care lovește un oraș unde oamenii se contaminau și dacă se gândeau la boala aia. Murea prezentatorul de știri în timp ce spunea știrile... era o comedie neagră cum numai genialul de Eugen Ionescu putea să scrie. Primele două săptămâni de pandemie mă obseda spectacolul ăla. Și așa mă și simțeam. Atingeam clanța cu cotul, mă uitam la lumea din jur. După care a intervenit atitudinea mea adevărată față de moarte. Că de fapt eu am o părere despre moarte. Că nu e grav dacă ți se întâmplă ție, e grav dacă i se întâmplă cuiva din jurul tău.”

În tot acest timp, a avut răgazul să recunoască și să se recunoască. „Am 52 de ani și am început să am curaj să spun lucruri pe care le știam, dar aproape nu le formulam nici în sinea mea. Am avut curaj să spun tare că eu urăsc natura. Urăsc natura. Sigur, îmi place cangurul, îmi plac toate animalele, am și eu în casă, le ador, dar natura în sine, mie nu-mi place. Urăsc natura, iubesc oamenii.”

Pandemia nu va fi pentru Lia Bugnar o sursă de inspirație. Refuză categoric. E prea mult, prea peste tot, prea copleșitor. "Dumnezeu iarăși ne-a uimit cu imaginația lui și nu concurez cu asta. Mie îmi place să inventez niște povestioare bănăluțe, pe care le formulez mai atipic. Îmi plac nimicurile alea care sunt etern valabile și etern recognoscibile.”

Nu sunt oricum cea mai talentată cunoștință a mea, spune zâmbind. Dar pentru mulți dintre noi, Lia Bugnar chiar asta este.