Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cele mai mari preţuri la carburanţi din ultimele 3 luni, iar acestea vor tot creşte. Judeţul în care litrul de benzină e 7,14 lei

Scumpiri pe bandă rulantă la pompă. În unele staţii, carburanţii au depăşit pragul de 7 lei, iar creşterile de preţuri nu par să se oprească aici. Speicaliştii cred că până la finalul anului am putea plăti din nou 9 lei pe litru aşa cum s a mai întâmplat anul trecut. Principalele cauze sunt legate de creşterea cotațiilor la produsele petroliere dar şi de cererea mai mare în această perioadă. 

De la 02.08.2023, 19:44
WhatsApp
Vezi și:

Nu e zi în ultima vreme în care preţul combustibililor să nu crească. 

Mădălin Chițac, reporter Observator: La cele mai multe staţii de alimentare, litrul de carburant depăşeşte 7 lei. La fel se întâmplă şi la staţia unde ne aflăm noi. Sunt cele mai mari preţuri pe care le-am avut în ultimele 3 luni. Iar dacă e să facem o comparaţie cu începutul verii, preţurile au crescut cu 40 de bani pe litru. Un plin de 50 de litri de carburant ne costă acum, în medie, cu 20 de lei în plus.

Cea mai ieftină benzină o găsim acum în Timiş

Cea mai ieftină benzină o găsim acum în Timiş, 6 lei şi 85 de bani. Iar cea mai ieftină motorină în Dâmboviţa, 6 lei şi 87 de bani.

Pe acelaşi subiect

La polul opus se află multe benzinării de pe Autostrada Soarelui, unde carburanţii sar de 7 lei. Spre exemplu, la Murfatlar, în judeţul Constanţa, un litru de benzină se vinde cu 7 lei şi 14 bani.

Șofer: E cerere mai mare, se scumpeşte. Şi aşa va fi mereu. Noi nu zicem nimic, ne mulţumim cu ce avem.

Adrian Negrescu, analist economic: Scumpirea carburanţilor are drept principală cauză scăderea producţiei opec, a ţărilor exportatoare de petrol. Opec încearcă să forţeze din nou scumpirea petrolului, mizând pe reducerea producţiei, iar efectele se văd deja în piaţă.

Cristian Tudorescu, analist economic: Preţul barilului pe pieţele internaţionale a crescut destul de mult în ultima lună, chiar în ultimele două luni. La un moment dat era 65, acum e 80 de dolari. O creştere cam de 20% a materiei prime pe pieţele internaţionale. 12.46 Asta se transpune într-o creştere cam de 10% a preţului la pompă. Noi încă nu am văzut 10%, am văzut doar 3-4%.

Şoferii din România au mai văzut preţuri de peste 9 lei la pompă în luna iunie a anului

Asta se va traduce în noi scumpiri. Spre final de an creşterea ar putea fi chiar mai mare.

Adrian Negrescu, analist economic: Nu este exclus, dacă petrolul se scumpeşte încontinuu şi statul va creşte accizele, să vedem preţuri de 8-9 lei la pompă în această toamnă sau în pragul iernii, cu consecinţe inflaţioniste pe măsură.

Şoferii din România au mai văzut preţuri de peste 9 lei la pompă în luna iunie a anului. Motorina costa atunci 9,2 lei. România nu e singura ţară care se confruntă cu scumpiri la pompă. În Italia, preţul combustibilului a explodat. La unele staţii, a sărit de 2,5 euro pe litru.

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

carburant benzina pret
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025