Consumul de benzină și motorină, în creștere în 2024. Cât carburant produce și consumă România
În primele nouă luni din 2024, consumul de carburanţi a crescut cu 5%, astfel că, dacă s-a menţinut ritmul pe tot anul, consumul ar putea avea un plus de aproape 25% faţă de 2019, ultimul an de dinaintea pandemiei, transmite Mediafax.
România produce de peste două ori mai multă benzină decât consumă, dar depinde de motorina de import, acesta fiind cel mai cerut carburant de către piaţă. În primele nouă luni din 2024, consumul de carburanţi a crescut cu 5%, astfel că, dacă s-a menţinut ritmul pe tot anul, consumul ar putea avea un plus de aproape 25% faţă de 2019, ultimul an de dinaintea pandemiei.
Potrivit datelor furnizate de INS, România a consumat în 2023 1,4 milioane de tone de benzină şi 6,6 milioane de tone de motorină, date peste cele din 2022. În primele nouă luni ale anului trecut, cererea de carburanţi a bifat un plus de 5%, după cum arată cele mai recente publicate de OMV Petrom, liderul pieţei locale de carburanţi. Dacă acest ritm a fost menţinut până la finalul anului, consumul total ar putea ajunge la 8,4 milioane de tone, un plus de 25% faţă de 2019, anul de dinaintea pandemiei care avea să paralizeze temporar mobilitatea la nivel european.
În 2023, România a consumat 6,6 milioane de tone de motorină, din care 2,8 milioane de tone au venit din import. Producţia locală s-a ridicat la 4,9 milioane de tone, cu exporturi de 0,9 milioane de tone, arată datele furnizate de INS. Pe partea de benzină, în 2023, ultimul an pentru care există statistici complete, consumul a fost de 1,4 milioane de tone, timp în care România a produs intern aproape 3,2 milioane de tone.
România este importatoare de petrol
- Să primeşti banii ca angajat sau prin firmă? Soluţia pentru a evita impozitele mari pe venit
- Intrarea în Schengen, mană cerească pentru cei din apropierea vămilor: "Am luat țigări. Patru cartușe de...
- Produsul care se va scumpi cu peste 10% după modificarea unei reguli vechi de 12 ani. Care sunt preţurile acum
- Preţul gazului la Bursă a atins maximul ultimelor 14 luni. Experţii anunţă facturi cu cel puţin 50% mai mari
- Fermierii anunță dezastrul lăsat în urmă de secetă: cele mai slabe recolte de porumb și floarea soarelui din...
În 2023, datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că România a avut o producţie de petrol de 2,9 milioane de tone, în scădere constantă din 1992 încoace, la nivelul anului menţionat producţia de petrol a României fiind de 6,7 milioane de tone. România consumă însă circa 10 milioane de tone de petrol.
Pe scurt, 70% din necesarul de petrol al României este acoperit din importuri care se fac la cotaţiile internaţionale, acolo unde România, cu o producţie de 2,9 milioane de tone de petrol nu are niciun cuvânt de spus. În 2023, România a importat 7,4 milioane de tone de petrol. Cel mai mare partener în această relaţie de import este Kazahstanul, de unde vin circa 65% din cantităţile importate. Kazahii deţin pe plan local cea mai mare rafinărie, Petromidia, aceasta fiind şi explicaţie pentru importurile de petrol din statul caspic. Ponderea kazahilor în ecuaţia importurilor de petrol ale României a crescut odată cu izbucnirea războiului din Ucraina.
Mai departe, rafinorii locali s-au orientat către alte surse cum ar fi Libia, Guyana sau Congo. Acest petrol, luat la cotaţiile internaţionale, este mai departe prelucrat în rafinăriile locale. România are patru rafinării: două deţinute de Rompetrol Rafinare (Petromidia cu o capacitate aproximativă de 6 milioane de tone şi Vega Ploieşti cu o capacitate de aproximativ 0,2 milioane de tone), OMV Petrom Brazi (capacitate de aproximativ 5 milioane de tone) şi Petrol Lukoil cu acţionariat rusesc (circa 2,5 milioane de tone), cu o abordare eterogenă în ceea ce priveşte aprovizionarea, în funcţie de profilul companiei şi de locaţia propriu-zisă a rafinăriei. Petromidia lucrează cu petrol kazah, iar OMV Petrom foloseşte petrol din producţia internă şi din import, dar compania a anunţat că nu mai rafinează petrol rusesc.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰