Antena LIVE

Curs valutar

Video

Lanţul scumpirilor la alimentele de bază. Cele mai afectate afaceri au majorat preţurile şi cu 40%: "Mărim treptat, să nu speriem lumea"

Scumpirea alimentelor de bază, precum laptele, untul sau zahărul, duce la majorări de costuri în lanţ. Unele din cele mai afectate business-uri sunt cofetăriile şi patiseriile. Preţurile prăjiturilor, spre exemplu, au crescut cu 20%, iar al croissantelor, chiar şi cu 40%. 

De la 29.01.2023, 20:38
WhatsApp
Vezi și:

"Avem aici zahăr, o să mai luăm unt, dar şi lapte. Sunt cele trei alimente de bază care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an. Spre exemplu, preţul uui kilogram de zahăr a crescut cu 63%, untul e mai scump cu 45%, iar laptele cu 33%. Asta spun datele oficiale. Dacă venim însă în magazin, creşterile sunt mult mai mari. Spre exemplu, doar pentru aceste trei produse ajungem să plătim peste 42 de lei", arată Mădălina Chiţac, reporter Observator.

Scumpiri în lanţ. Preţurile continuă să crească

Urmările nu au întârziat să apară în unele industrii. "Creşterea a fost treptată, dar în ultima perioadă accelerată. Aproape toţi furnizorii, dintr-odată, au triplat preţurile", spune Cristi Turcu, manager cofetărie.

În cofetăria din imagini, preţurile au crescut cu 20% în ultimul an. Şi nu se vor opri aici: "Avem un tort care se numeşte Red Velvet. Un blat roşu, umed, vanilat, cu cremă de mascarpone. Kilogramul este 160 de lei". "Ne pregătim iarăşi, în lunile ce vor urma, pentru o altă mărire de preţuri, pentru că altfel nu se poate", a precizat Cristi Turcu, manager cofetărie.

Pe acelaşi subiect

"Aici s-a dublat, de când tot vin să cumpăr. În general, vin să iau torturi de aici. Acum 5 ani era 45 de lei kg, acum e 90 de lei kg", mărturiseşte un client. Altcineva a venit să ia "un tort pentru o prietenă. 270 de lei".

Cât a ajuns să coste un croissant

Şi alte produse de patiserie care conţin lapte, unt sau zahăr sunt mai scumpe. "Anul trecut aveam un preţ de 5 lei pentru croissantul simplu, cu unt, şi acum sare de 7 lei. 6 lei un croissant cu ciocolată, acum a ajuns 8,5 lei. Mărim treptat preţurile, cu câte 10%, ca să nu speriem lumea", spune Călin Ţînţărean, manager patiserie. 

Importurile, de vină pentru preţurile mari

Care sunt principalele cauze pentru scumpirea produselor de bază? În primul rând, importurile. "Transportul, ca să aduci un pachet de unt din Franţa în România, costă mult mai mult decât dacă l-au aduce de la Covasna sau Alba Iulia în Bucureşti", a explicat Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară.

"Scumpirea utilităţilor, energiei, gaze, carburanţi, dar şi a materiilor prime, au declanşat acest fenomen. Supermarketurile au ajuns, pentru o parte din populaţie, mai ceva ca nişte muzee", a precizat Adrian Negrescu, analist economic.

Valentine's Day, Dragobete, 1 sau 8 Martie vor fi în acest an mai scumpe. Multe cofetării vor mări din nou preţurile, în preajma acestor sărbători.

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

scumpiri alimente mancare preturi
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024