Antena LIVE

Instabilitatea valutelor creează noi probleme pentru țările care își importă mâncarea. Prețurile alimentelor, 12 luni de scădere la nivel global

Indicele global al preţurilor produselor alimentare a scăzut şi în luna martie 2023, pentru a 12-a lună consecutivă, şi acum sunt cu 20,5% mai mici decât nivelul record pe care l-au atins în urmă cu un an, după invadarea Ucrainei de către Rusia, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr, transmite Agerpres.

De la 07.04.2023, 14:53
La nivel global, mâncare s-a ieftinit. Experții ONU atrag atenția că problemele continuă pentru țrile care importă alimente Profimedia

 luna martie 2023, acest indice a scăzut cu 2,1% comparativ cu luna februarie, până la 126,9 puncte, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat după luna iulie 2021.

"Chiar dacă preţurile au scăzut la nivel global, ele sunt în continuare la un nivel ridicat şi continuă să crească pe pieţele locale, ceea ce ridică noi provocări la adresa securităţii alimentare. Acest lucru este cu atât mai important în ţările în curs de dezvoltare care sunt importatoare nete de alimente, a căror situaţie a fost agravată de deprecierea monedelor lor în raport cu dolarul american şi moneda euro precum şi de agravarea poverii datoriilor", a subliniat economistul şef de la FAO, Maximo Torero.

Reculul de luna trecută al preţului mondial al alimentelor a fost cauzat, în principal, de o scădere de 5,6% a preţului cerealelor, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale la grâu s-au redus cu 7,1% "împinse în jos de recolta mare din Australia, îmbunătăţirea condiţiilor culturilor din Uniunea Europeană, livrările mari din Rusia şi continuarea exporturilor din porturile ucrainene la Marea Neagră", susţine FAO. De asemenea, preţurile mondiale la porumb au scăzut cu 4,6% în luna martie iar cele la orez au scăzut cu 3,2%.

O altă categorie de produse alimentare la care preţurile au înregistrat scăderi semnificative în luna martie sunt uleiurile vegetale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a scăzut cu 3% comparativ cu luna februarie şi cu 47,7% comparativ cu nivelul înregistrat în luna martie 2022, graţie livrărilor consistente la nivel mondial şi cererii reduse de importuri care au dus la diminuarea cotaţiilor la uleiurile de soia, rapiţă şi floarea soarelui.

Pe acelaşi subiect

Scumpiri pe piața alimentară globală

În schimb, preţurile la zahăr au crescut cu 1,5% în luna martie şi au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2016 iar preţurile la carne au crescut cu 0,8%. Tot vineri, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de grâu în 2023, care ar urma să se ridice la 786 milioane de tone, fiind cu 1,3% mai mică decât cea din 2022 şi a doua cea mai mare producţie de grâu înregistrată vreodată în istorie.

"Suprafeţe însămânţate cu o întindere apropiată de maximul istoric sunt preconizate pentru Asia, în timp ce condiţiile secetoase vor afecta Africa de Nord şi sudul Europei", susţine FAO. De asemenea, Organizaţia cu sediul la Roma şi-a îmbunătăţit şi estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,777 miliarde de tone, ceea ce înseamnă că a fost cu doar 1,2% mai mică decât cea din 2021. 

Ți-a plăcut acest articol?

alimente onu valuta
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024