Afacerea cu care baronul Jacob Kripp, descendent al familiei princiare Ştirbey, a cucerit călătorii din Orient Express. Produsul, expus la un târg caritabil din Timişoara
Prosecco sau vin spumant? Aceasta a fost întrebarea-cheie la un târg cu vinuri, provenite de la crame de top. Enologii le-au dezvăluit vizitatorilor secretele prin care sunt realizate cele două licori şi diferenţele esenţiale. Unii dintre somelieri recomandă să punem un pahar cu vin spumant sau prosecco lângă ceaşca cu cafea pentru o zi efervescentă.
De Iulia Pop la 17.11.2024, 19:41Timişoara a avut un weekend spumos. Peste 30 de crame de top şi-au etalat măiestria pentru un scop nobil. Care ne place mai mult: prosecco sau vinul spumant? Este o întreagă dezbatere aici, care se vede inclusiv şi în cifre. În 2023, românii au cheltuit peste 40 de milioane de euro pe vinurile cu bule. Am importat aproape 336 de tone de vin spumant și 3.300 de tone de prosecco. Dar, dincolo de statistici, vorbim de un vin al bucuriei, care este şi simbolul celui mai rafinat stil de viaţă.
Târg "spumos", cu rol caritabil
Diferenţele dintre prosecco şi vinul spumant sunt multe. În timp ce primul este fermentat în cisterne de oțel inoxidabil, are o aromă fresh şi o culoare mai deschisă, cel din urmă este creat exclusiv în sticlă şi are bule mai mici şi persistente.
Metoda tradiţională de a obţine vinul spumant durează mai mult de un an şi e mai costisitoare. Din acest motiv, preţurile sunt mai mari. "Întotdeauna se roteşte sticla în jurul dopului şi nu dopul. Deschiderea să se facă în silenţiu", arată Eugen Tăraș, somelier.
Un descendent al familiei princiare Ştirbey, baronul Jacob Kripp, s-a numărat printre expozanţi. "E făcut, o dată, dintr-un soi foarte rar: Crâmpoșie Selecționată şi recolta – 2011, şi decojat acum patru luni. Înseamnă că a stat 12 ani pe drojdie, în sticlă şi asta e o raritate absolută", explică Jacob Kripp, proprietar cramă.
Vinurile lui sunt savurate atât de cei de viţă nobilă, dar şi de cei care au călătorit cu renumitul tren Orient Express. Banii strânşi la salonul cu vinuri din Timişoara vor fi donaţi unor copii cu dizabilităţi.