Antena LIVE

Curs valutar

Video

Antreprenorii români încep boicotul, după ce Austria a votat NU pentru Schengen. "Nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată"

11 ani de eforturi şi speranţe ruinate. Austria ne-a refuzat intrarea în Schengen, spre consternarea Uniunii Europene. În aceeaşi situaţie este şi Bulgaria. Doar croaţii au motiv să sărbătorească. Dar nu renunţăm, ne încurajează preşedintele Iohannis şi premierul Ciucă. Vădit iritat de votul Austriei, Comisarul European pentru Afaceri Interne ne-a consolat şi a promis că aderarea României va fi prioritatea mandatului său. 

De la 08.12.2022, 19:25
WhatsApp
Vezi și:

Ylva Johansson - comisarul european pentru Afaceri Interne: Cetăţeni ai României şi ai Bulgariei, meritaţi să fiţi membri Schengen cu drepturi depline! V-aş minţi dacă nu v-aş spune că și eu sunt dezamăgită!

Austria nu a dat, însă, niciun pas înapoi, în ciuda faptului că majoritatea Uniunii Europene era de partea României.

Gerhard Karner, ministrul de Interne al Austriei: Da, voi vota, astăzi, împotriva extinderii Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria. Cred că acest pas este greşit. 

Reporter: Ce părere aveţi despre poziţia Austriei?

Pe acelaşi subiect

Gérald Darmanin, ministrul de Interne al Franței: Nu comentez poziţia altor tări, evident o respect. Eu vă dau votul Franţei.

Nancy Faeser, ministrul german de Interne: Noi vom sprijini Croaţia, România şi Bulgaria, pe toate trei. Nu pot înţelege poziţia Austriei în această privinţă.

Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene: Croaţia, Bulgaria şi România sunt, tehnic, pregătite să se alăture spaţiului Schengen.

Austria a rămas fermă pe poziție: fără România și Bulgaria în Spațiul Schengen

Niciun argument nu a contat în faţa Vienei, care pretinde că România a lăsat să treacă spre Austria mulţi dintre cei 75.000 de refugiaţi ilegal care o sufocă acum. Oficialii de la Bucureşti erau pregătiţi să lase de la ei, ca să ne îndeplinim obiectivul fixat acum peste un deceniu.

Lucian Bode, ministrul de Interne: Orice compromis în interesul României îl vom accepta.

Primul compromis ar fi venit în jurul prânzului. Contraoferta ar fi fost integrarea României în martie sau octombrie anul viitor. Argumentele austriecilor n-ar fi ţinut în faţa celorlalte ţări. În mai puţin de jumătate de oră, ofensiva Austriei a agitat spiritele la Bruxelles. Consiliul a început cu întârziere, tensiunile au crescut, iar şedinţa s-a mutat într-un cerc restrâns. România ar fi fost gata să cedeze şi să stabilească o nouă dată pentru aderare

Victor Negrescu, europarlamentar: Ne-am confrutat cu o poziţie negativă a Austriei care s-a opus la orice soluţie alternativă. Mai mult decât atât, nu am reuşit decuplarea. Ăsta reprezintă princialul eşec. Era singura variantă care ne-ar fi permis nouă să intrăm în Spaţiul Schengen.

Oficialii noştri au negociat până în ultima clipă. Premierul a anunţat că a vorbit din nou cu preşedinta Comisiei Europene, în speranţa că va convinge Austria să ne recunoască progresele. 

Lucian Bode, ministrul de Interne: Astăzi, aici, România va solicita un singur lucru: Respect!

Încercările României şi ale Europei întregi au eşuat. Viena a respins ideea aderării la Spațiul Schengen

La ora 15 şi 25 de minute, cu o întârziere de aproape o oră, a venit verdictul: nu suntem primiţi în Schengen nici de data aceata. 

Nicolae Ciucă, premierul României: Doresc sa incep prin a exprima profunda dezamăgire cu privire la lipsa consensului de la  consiliul JAI de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen.

Dragoş Tudorache, europarlamentar: Ceea ce am văzut astăzi nu are precedent pentru că am văzut o atitudine cinică. Eu fac un apel către preşedinte şi către ceilalţi lideri europeni să găsească înţelepciunea săptămâna viitoare de a corecta această nedreptate de astăzi şi eu, Comisia Europeană, va găsi şi soluţiile tehnice prin care să aducă din nou asta pe agendă. 

Într-o postare, Klaus Iohannis spune că Schengen rămâne un obiectiv strategic şi că nu se va opri până nu îl va atinge. Votul Austriei este regretabil şi nejustificat, completează preşedintele. Este o decizie mizerabilă împotriva fiecărui român, împotriva bunului simț, a protestat pe Facebook și Kelemen Hunor, preşedintele UDMR. Liderul PSD, Marcel Ciolacu a catalogat votul Austriei un cadou gratuit de Crăciun pentru Putin

După înfrângere, ministrul de Interne, responsabil cu siguranţa frontierele, avertizează Uniunea Europeană că a dat satisfacţie unui rival. Şeful AUR a fost radical. "Solicităm demisia întregului cabinet Ciucă, este un eşec răsunător pentru întreaga diplomaţie românească", a tunat George Simion.

Fost comisar european, Dacian Cioloş, se arată consternat de opoziţia cancelarului Austriei.

Dacian Cioloş: Vrea să ajungă un al doilea Orban al uniunii Europene care să fie izolat. Şi Austria va avea nevoie de decizii favorabile. Austria nu respectă legislaţia UE şi tratatul. O decizie nefavorabilă va alimenta partidele extremiste, populiste şi asta nu e in avantajul nimănui.

Supăraţi pe vetoul Vienei, antreprenorii români încep un boicot economic faţă de decizia Austriei

Unul dintre cei mai mari producători de mezeluri din ţară a anunţat, după aflarea rezultatului de la Bruxelles, că nu va mai prelungi niciun contract cu firme care au acţionariat austriac. Iar Dimitrie Muscă, proprietarul unui holding din Arad, care rula 25 de milioane de euro anual printr-o bancă austriacă, se aliniază protestului.

Dimitrie Muscă, fermier: În urma deciziei luate de a ne respinge pentru Schengen, am luat decizia să închid conturile bancare de la banca care este o bancă austriacă. La fel am decis că nu vom mai lucra cu OMV Petrom niciodată, deşi consum multă multă motorină la 7.600 de hectare de pământ, 50.000 de porci şi vaci. Nu voi mai cumpăra nimic din ce produce Austria.

Nimeni şi nimic nu pare să-i înduplece pe austrieci. Oficialii şi-au încheiat ziua cum au început-o. Au întors, din nou, spatele României. 

Bianca Iacob

Singurul lucru pe care ştiu bine să îl fac e meseria asta de jurnalist! Într-o lume destinată si dedicată oarecum bărbaților, am ajuns să fiu reporter în două războaie. De fapt, sunt mai multe, vreo 4. ...

spatiul schengen aderare romania austria bulgaria klaus iohannis nicolae ciuca
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024