Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Klaus Iohannis: "România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen e obiectiv strategic"

Președintele Klaus Iohannis anunță,după votul din Consiliul JAI, că ”aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”: „Dragi români, România nu se oprește aici”, notează Mediafax.

de Redactia Observator

la 08.12.2022 , 18:13

Klaus Iohannis: "România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen e obiectiv strategic"

„Lipsa consensului de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Schengen, pe fondul opoziției Austriei, este profund nedreaptă pentru țara noastră și cetățenii români. România merita să primească un vot favorabil. O confirmă datele solide, rezultatele misiunilor recente de evaluare ale statelor membre și instituțiilor europene. Un singur stat membru a ales să ignore aceste realități și să blocheze unanimitatea europeană, în mod inexplicabil și dificil de înțeles pentru întreaga Uniune Europeană. Atitudinea regretabilă și nejustificată a Austriei din cadrul reuniunii de astăzi riscă să afecteze unitatea și coeziunea europene, de care avem atât de multă nevoie mai ales în actualul context geopolitic”, transmite Klaus Iohannis.

El afirmă că România „va continua să acționeze cu responsabilitate, hotărâre și bună credință în direcția consolidării securității interne a Uniunii Europene, așa cum a făcut-o și până acum”. „Mulțumesc tuturor statelor membre și Comisiei Europene care, recunoscând meritele României în securizarea frontierei externe a UE și în consolidarea proiectului european, au susținut aderarea țării noastre. Sprijinul și solidaritatea exprimate azi au fost impresionante, reconfirmând aprecierea de care se bucură România în plan european. Dragi români, România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen este obiectivul nostru strategic și nu ne vom opri până nu îl vom atinge”, încheie șeful statului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri politice » Klaus Iohannis: "România nu se oprește aici! Aderarea la Schengen e obiectiv strategic"