Elevul care a vrut să se sinucidă după ce și-a înjunghiat iubita în plină stradă a ieșit de la terapie intensivă. Băiatul de 16 ani nu a fost încă audiat
Elevul olimpic care a încercat să îşi ucidă iubita în plină stradă, iar apoi a vrut să se sinucidă cu acelaşi cuţit începe să-şi revină. Adolescentul de 16 ani care este internat în Spitalul Clinic de Urgenţă din Craiova a ieşit de la Terapie Intensivă şi a fost mutat într-o altă secţie. Alături de el se află părinţii acestuia. Până acum, tânărul nu a stat de vorbă cu anchetatorii, pentru că nu i-a permis starea de sănătate.
De Redactia Observator la 27.02.2024, 14:25Adolescentul se află încă internat la Spitalul Județean de Urgență din Craiova dar nu mai este pe secția de la terapie intensivă și a fost transferat într-un salon normal. Deși evoluția stării de sănătate a fost favorabilă, iar băiatul este conștient, nu a fost audiat de anchetatori și, cel mai probabil, nu se va întâmpla acest lucru nici zilele următoare.
Adolescentul care a încercat să se sinucidă începe să-şi revină
Va fi audiat când medicii vor decide că este total în afara pericolului și poate fi externat. Nu este păzit de poliție, dar îi are alături pe cei din familie care, împreună cu el, primesc consiliere psihologică.
Victima băiatului, adolescenta de 17 ani, se află încă internată în spital, la Drobeta-Turnu Severin. Nici ea nu a fost încă audiată, deoarece se află în stare de șoc, iar familia fetei a cerut anchetatorilor să mai aștepte până își revine.
Cei doi sunt colegi de clasă și erau iubiți. Adolescentul a atacat-o cu un cuțit când au chiulit împreună de la școală, speriat de gândul că ar putea fi părăsit. Mai apoi a încercat să se sinucidă. Amândoi sunt elevi exemplu la învățătură, fiind inclusiv olimpici.