Antena LIVE

Curs valutar

Video

Intervenție de proporții a pompierilor la un incendiu de la un spital privat din Constanța. Incidentul ar fi fost provocat de se un scurcircuit la o reclama luminoasă

Alerta la un spital privat din judeţul Constaţa, la ieşirea din localitatea Ovidiu. O reclamă luminoasă de pe faţada clădirii a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. La faţa locului au intervenit opt autospeciale de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost lichidat după aproximativ jumătate de oră. Zece oameni, angajaţi ai spitalului, s-au autoevacuat. Nu au fost înregistrate victime. 

De la 21.01.2023, 21:44
WhatsApp
Vezi și:

Colonel Mihai Georgescu, ISU Dobrogea: "Până seara, în jurul orelor 1. Apelul a fost inițiat de 112, la fața locului au fost redirecționate, din primul moment, patru autospeciale de interventie în caz de incendiu, ulterior au fost suplimentate cu alte patru autospeciale. La fata locului au mai fost redirectionate trei autospeciale SMURD, doua ambulante ale SAJ-ului, autospeciale transport victime multiple și  trei autospeciale de salvare victime de la înălțime. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, inclusiv pe fațada spitalului. În incinta în care s a produs incedniul nu au fost depistate victime, au fost evacuate aproximativ 10 persoane. Acestea nu erau pacienți, era personal angajat."

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024