"Pe *** am consumat. Du-te ***!" Furios că poliţiştii l-au prins beat la volan, un şofer şi-a vărsat nervii pe jurnalişti
Razii de amploare, seara trecută, în întreaga ţară! După o zi dedicată celor 40 de pahare, poliţiştii din toată ţara au ieşit în stradă pentru a-i găsi pe cei care au respectat tradiţia şi s-au urcat la volan. În Capitală, un bărbat a fost prins cu o alcoolemie foarte mare. Şi nu a fost singurul. Şoferi băuţi au fost depistaţi şi în Ilfov, Mehedinţi sau Maramureş. Agenţii au deschis mai multe dosare penale.
De Redactia Observator la 10.03.2024, 08:29Aveţi o alcoolemie de 1,06/l alcool pur în aerul expirat. Se va întocmi dosar penal.
Ziua celor 40 sau 44 de pahare a fost motivul perfect pentru ca acest bărbat de 37 de ani din Capitală să se urce băut la volan. Supărat nevoie mare că a fost prins de agenţi şi-a vărsat nervii pe toţi cei care i-au ieşit în cale - primii, reporterii.
- Ce ai consumat?
- Pe **** am consumat. Du-te ****!
- "Nu m-a prins niciodată!" Reacţia lui Tzancă Uraganu, oprit în trafic de poliţişti: a postat imediat un TikTok....
- "Se va dovedi dacă va fi heroină. Eu am zis că am pastile". Șoferi prinși beți sau drogați la volan, după o...
- Anularea permisului de conducere pe viaţă. Legea privind şoferii băuţi sau drogaţi care fac accidente mortale,...
- Nu mai vorbiţi urât că vă încătuşez!
- Nu v-a fost frică să nu loviţi pe cineva? Că o să moară cineva din cauza dumneavoastră?
- Mi-a fost frică că o lovesc pe ****.
- Mâinile la spate, vă rog!
- Ce aţi consumat?
- Bere.
- Acum cât timp?
- 30 de minute.
- În ce cantitate?
- 30 de ml.
Bărbatul a fost condus la INML pentru prelevarea probelor biologice.
Claudiu Costea, Brigada Rutieră Bucureşti: Conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive creşte semnificativ riscul implicării într-un accident cu consecinţe grave.
Şoferii care nu au avut emoţii la proba etilotestului spun că raziile sunt chiar binevenite.
- Trebuie făcute astfel de acţiuni. La câte se întâmplă pe drumuri, trebuie cât mai multe.
Razie şi pe șoselele din Ilfov. Şoferi prinşi beți și drogați
Razii au fost şi în Ilfov, unde mai mulţi şoferi au petrecut înainte de a se urca la volan ca la carte ziua celor 40 de mucenici.
Anne Ciolcă, Brigada Rutieră Ilfov: Un conducător auto a fost oprit în trafic, în oraşul Pantelimon. La testarea cu aparatul alcooltest, acesta a indicat 0,51 mg per litru alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au fost în stradă de altfel în toată ţara.
Şofer pozitiv la cocaină, pe străzile din Drobeta
Şi în Maramureş şoferii au ţinut cont de tradiţia celor 40 de pahare. Iar în Drobeta Turnu Severin agenţii au găsit şi şoferi aflaţi sub influenţa substanţelor psihoactive.
- Dar ce s-a întâmplat?
- Nu ştiu, doamnă. Absolut, nu ştiu. Nu consum, n-am consumat şi mi-a ieşit pozitiv. M-a mai oprit de trei ori, doamnă. Tot în seara asta şi toate nu au avut nicio problemă.
Ionela Bobîrsc, Serviciul Rutier Mehedinţi: A fost depistat un conducător auto care se afla sub influenţa substanţelor psihoactive. Mai exact fiind depistat pozitiv la substanţa cocaină.
Poliţiştii de la rutieră organizează frecvent razii.