Peste 90% din localităţile din România scapă de păcănele. Amenzi de până la 200.000 de lei pentru operatorii care nu se conformează
Astăzi intră în vigoare legea care interzice păcănelele în localităţile cu mai puţin de 15.000 de locuitori. Operatorii care au săli mixte, adică şi cu pariuri, vor fi obligaţi să scoată aparatele dacă vor vrea să funcţioneze în continuare.
De Eduard Marin la 28.04.2024, 07:53Peste 90% din localităţile din România au sub 15.000 de locuitori, iar asta înseamnă că operatorii vor trebui să se conformeze noii legi. În Chitila sau Gruiu, operatorii vor fi obligaţi să pună lacătul pe uşă. Păcănele vor fi practic scoase chiar şi din baruri şi cafenele, în caz contrat operatorii care nu se vor conforma vor risca amenzi cuprinse între 10.000 şi până la 200.000. Aplicarea legii ar putea avea şi un efect advers, şi anume dezvoltarea industriei şi mai mult în oraşele mari dar şi în online. Industria jocurilor de noroc din online până acum avea un profit de 10 miliarde de euro pe an.
Cum fentează unii operatori legea
Cele mai recente statistici ne arată că în România jocurile de noroc sunt jucate de adulţi în procent de 15%, iar în timp asta poate deveni o adevărată dependenţă. Majoritatea statelor europene au interzis chiar şi parţial sau chiar complet publicitatea pentru această industrie.
În unele localităţi firmele au găsit o portiţă să fenteze legea: iau adeverinţe de la primărie cu numărul de locuitori din UAT. Iniţiatorul spune că are în plan să modifice legea astfel încât eliberarea în fals a acestor adeverinţe să fie considerată faptă penală, cu o pedeapsă între 1-3 ani de închisoare.