Video "Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Avem o lege, cum o păcălim? Dependenţii de jocuri de noroc caută metode să îşi urmeze viciul în ciuda reglementării care închide aşa-numitele păcănele în oraşele cu mai puţin de 15.000 de locuitori. Administratorii localurilor se gândesc şi ei la metode prin care să câştige în continuare - să îşi mute afacerea în oraşele mari sau să înlocuiască aparatele cu pariuri sportive.
- Gică: Care vor să joace o să plece la oraş. Douăzeci de kilometri de aici. Este ca cel care vrea să pescuiască. E în sânge.
Ispita este mare. În Baloteşti, comună cu sub 12.000 de locuitori de lângă Bucureşti, sunt şapte săli de jocuri doar pe strada principală.
- Localnic: Asta-i aşa, de plictiseală. A venit un băiat aici de dimineaţă, a câştigat 26 de milioane (n.r. 2.600 de lei). Juca şi tata, când trăia. A pierdut vreo cinci milioane, șase, anul trecut.
Păcănelele, peste tot. În orice sat şi comună găsim aceleaşi metehne împământenite de zeci de ani
- Păcănelele, interzise oficial în localităţile mici. Klaus Iohannis a promulgat legea privind jocurile de noroc
- 10 milioane de români încă vor avea păcănele la ei în oraş. Legea, "îmblânzită" în Parlament înainte de a...
- Locurile din care dispar efectiv păcănelele. Marile oraşe nu sunt vizate: pragul ar putea fi schimbat, în...
- Localnic: Îşi vinde lumea casele, îşi vinde lumea alea... Am jucat. Rămâneam mereu fără bani, fără alea, vă daţi seama. Te aduce la disperare.
- Andreea Milea, reporter Observator: În oraşul Vălenii de Munte, toate sălile de jocuri de noroc sunt pe artera principală şi doar în această intersecţie sunt patru. Unii manageri spun că se vor reprofila pe pariuri sportive, chiar dacă aduc mai puţini bani. În timp ce alţii îşi vor muta afacerile în oraşele în care pot funcţiona în continuare.
- Întregistrare camera ascunsă: Pragul este nefondat. Adică, nu s-au făcut studii de niciun fel. De ce 15.000, de ce nu 10.000, de ce nu 20.000? De ce nu din toată ţara să le scoată?
- Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor: Dacă nu era această limită, m-aţi fi întrebat de ce nu am ales altă limită. Ne batem, repet, şi cu asta închei, cu o industrie care are bugete pentru avocaţi şi pentru specialişti mai mari decât statul român.
Legea care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţi cu mai puţin de 15.000 de oameni lasă deschise aşa-numitele cazinouri din oraşele mari, unde trăiesc 10.000.000 de români.
- Andreea Milea, reporter Observator: În Bucureşti, numărul sălilor de jocuri de noroc a crescut constant în ultimii ani. În prezent, în Capitală, sunt aproape 1.000 de astfel de afaceri dintre care aproximativ 60 sunt aici, în centru, pe Calea Moşilor.
Industria jocurilor de noroc transformă mulţi jucători în dependenţi expuşi riscurilor
O ştie bine Ciprian, care a intrat prima oară într-un cazinou când avea 18 ani. Şi-a dat seama la timp că este în pericol, dar nu a reuşit să scape de viciu decât după ce a stat aproape un an într-un centru de recuperare.
- Ciprian, fost dependent de jocuri de noroc: Orice dependenţă care ajunge într-o limită extremă duce în trei locuri: ori la închisoare, ori la cimitir, ori la Psihiatrie. Înainte să mă pun la somn, mă rugam să nu mă mai trezesc dimineaţa. Am pierdut tot, da, nu mai aveam nimic.
Legea care a trecut aproape în unanimitate de Parlament ar putea duce acum la creştea industriei în marile oraşe şi în online.
- Ciprian, fost dependent de jocuri de noroc: În centru, sunt acum persoane care joacă de la 12 ani. E foarte uşor să-ţi faci cont.
După publicarea legii în Monitorul Oficial, autorităţile din localităţile vizate trebuie să închidă sălile de jocuri în 10 zile. Dar apare un mare semn de întrebare... cine se ocupă de asta.
- Liliana Mareș, viceprimar Vălenii de Munte: Practic, finanţele ar trebui să le închidă. Vedem care sunt atribuţiile noastre din acest punct de vedere.
În România sunt aproape 3.000 de sate, comune şi oraşe mici în care păcănelele vor fi interzise
Cea mai aglomerată zonă montană, Valea Prahovei, va rămâne şi ea fără păcănele. Cele mai apropiate aparate vor fi la Câmpina şi Braşov. Reprezentanţii industriei continuă să susţină că această lege este o greşeală.
- Odeta Nestor, reprezentantă Asociaţie de jocuri de noroc la distanţă: În acest moment, în Europa nu există nicio măsură atât de drastică, dar s-au mai încercat astfel de propuneri. S-a demonstrat din experienţa altora că în momentul în care faci această modificare, şi abruptă, fără să oferi o perioadă intermediară, tranzitorie, aceste tipuri de activităţi vor fi ascunse. Vor dispărea de la parterul blocurilor şi vor apărea în subsolurile acestora.
Industria jocurilor de noroc din România depăşeste 10 miliarde de euro pe an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰