Video Destinaţia din România aleasă de turişti pentru minivacanţa de Revelion. I se mai spune polul frigului
Pentru mulți români, petrecerile nu s-au încheiat încă. După „antrenamentul” din seara de Revelion, turiștii continuă distracţia pe pârtie, acolo unde îi găsim de dimineață până seara. La Straja, spre exemplu, este plin de iubitori ai sporturilor de iarnă. Adrenalina i-a atras inclusiv pe cei care nu au avut până acum nicio legătură cu schiurile, dar mai ales pe cei mici, care au învățat rapid ce au de făcut.
Aşa s-au distrat cei mici în prima zi din an, pe domeniul schiabil din Straja. Încă de la primele ore ale dimineţii, locul a fost regatul celor care şi-au croit primii paşi pe pârtie. Copiii au ignorat complet frigul şi au fost ochi şi urechi la indicaţiile instructorilor.
De lecţii au avut parte şi cei mari, care au vrut să simtă puţină adrenalină şi să înveţe un sport nou la început de an.
Polul frigului
Şi staţiunea Homorod Băi din Harghita este plină de turişti în această perioadă. Vacanţa prelungită încă îi ţine pe turişti aproape de distracţie şi de aerul curat de munte. Şi cum mesele de Revelion au fost copioase, cea mai bună metodă de a scăpa de calorii este urcatul pe pârtii la schi sau o plimbare cu săniuţa.
Cei care au stat departe de sporturile de iarnă, au ales plimbările relaxante prin zăpadă.
"Noi am ales destinaţia aceasta pentru că e recunoscută ca polul frigului. E zapada din plin, atmosferă frumoasă. Am căutat zăpada şi am găsit-o aici. E minunat", spune un cuplu de pensionari.
"Îmi place foarte tare zona, vin în fiecare an. Vreau pentru ger, gerul e sănătate", spune o turistă.
Aerul curat şi atmosfera plăcută de la munte i-a convins deja pe unii dintre turişti să îşi prelungească vacanţa cu câteva zile.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰