Premiile Pulitzer 2023. Românul Vadim Ghirdă, premiat pentru fotografiile care au surprins ororile războiului din Ucraina
Un fotograf român a primit cel mai important premiu internaţional pentru jurnalism. Vadim Ghirdă a câştigat Pulitzerul alături de colegii de la agenţia Associated Press pentru imaginile care au arătat în timp real ororile războiului din Ucraina, în primele săptămâni după invazie.
De Redactia Observator la 09.05.2023, 20:45Vadim Ghirdă şi alţi cinci colegi au câştigat Premiul Pulitzer la categoria breaking news photography. În momentul în care aproape toată presa a fugit din zonele de război, fotografii de la Associated Press au rămas şi au documentat în timp real ororile din Ucraina. O serie de 15 imagini, din Mariupol şi alte oraşe, primeşte acum recunoaşterea internaţională. Fotografiile lui Vadim Ghirdă vorbesc despre durere, dar şi despre speranţă.
Laureaţii sunt recompensaţi cu 15.000 de dolari
Vadin Ghirda, fotograf: Nu e o fotogafie uşor de privit, e vorba de nişte oameni tineri a căror viaţă s-a sfârşit mult prea devreme şi în condiţii absolut îngrozitoare. Atunci când lucrez, încerc să mă deconectez de la realitate pentru a putea să stau concentrat.
Proaspăt premiat cu Pulitzer, Vadim Ghirdă a vorbit cu reporterii Obsevrator în timp ce se afla într-un tren, în Marea Britanie, în drum spre următoarea poveste pe care vrea să o arate lumii întregi prin intermediul aparatului său foto. Bucuros pentru recunoaşterea primită, el ne-a explicat că premiul nu e unul individual.
- Premiile Pulitzer 2023. NYT şi AP, recompensate pentru relatările despre război. Wall Street Journal și LA Times,...
- India, criticată pentru interdicţiile arbitrare de călătorie, după ce unei fotojurnaliste i s-a interzis...
- NYT: De ce este periculoasă și iresponsabilă vizita lui Pelosi în Taiwan. SUA se vor lupta indirect şi cu Rusia,...
Vadin Ghirda, fotograf: Este reuşita întregii echipe. Şi nu mă refer acum doar la colegii mei fotografi, ci la toţi cei care fac munca noastră posibilă. Cei care conduc maşinile cu care mergem, translatorii, cei care îi asigură pe oamenii de acolo că nu avem nişte intenţii rele.
Laureaţii sunt recompensaţi cu 15.000 de dolari.