Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Echipa Observator, în premieră în mașina "safety car" de la Formula 1. Cine o conduce de aproape 25 de ani

În acest weekend, Formula 1 marchează 50 de ani de Safety Car – o mașină care a transformat sportul atunci când a fost introdus definitiv și una care continuă să joace un rol cheie în derularea fiecărui eveniment. La volan, de aproape 25 de ani, se află Bernd Maylander, care ne-a acordat un interviu exclusiv şi chiar ne-a prezentat maşina de siguranţă pe care o va conduce mâine la marea cursă de la Imola

de Redactia Observator

la 18.05.2024 , 20:51

Aproape jumătate din viaţă, Bernd Maylander a participat la cursele de Formula 1 şi acum este principalul şofer de Safety Car - adică resposabilul de siguranţa piloţilor din concurs.

  • Bernd Maylander, șofer safety car: Aşa că am amintiri foarte plăcute de aici de la Imola, şi da, Încă sunt aici după mai bine de 460 de grandprix-uri. Este foarte plăcut să ai o astfel de meserie pentru că poţi să faci asta pe termen lung, iar experienţa în această meserie este foarte importantă. 
  • Reporter: Ai simţit vreodată că pierzi controlul maşinii?
  • Bernd Maylander, șofer safety car: Cu siguranţă am avut câteva situaţii dificile, dar din fericire am ştiut să le ţin sub control. Ca pilot de safetycar, trebuie să îţi aminteşti că nu eşti acolo să câştigi cursa, ci ai alt scop. Eşti pe pistă pentru că s-a întâmplat ceva, aşa că trebuie să îi protejezi pe oamenii din spatele tău, şoferii. Nu contează că este Formula 1, Formula 2 sau Formula 3, tot timpul ai acelaşi scop. 

Bernd Maylander l-a salvat pe pilotul francez Romain Grosjean în 2020, când maşina lui a luat foc

Vezi și

Mulţi sportivi îi datorează cariera, iar omul de siguranţă  În ceea ce privește ce urmează, Maylander precizează că nu intenţionează să iasă la pensie. 

  • Bernd Maylander, șofer safety car: Nu ştiu când mă voi retrage. Sunt în continuare fericit să fac acest job şi este foarte frumos să ai o echipă în spate cu care să lucrezi. Este o echipă minunată.  
  • Reporter: Cine este cel mai agresiv şofer din spatele safety car?
  • Bernd Maylander, șofer safety car: Fiecare şofer are propriul caracter. Dar pentru mine nu contează. Trebuie să îţi faci treaba, să îţi păstrezi concentrarea. Dar da, caracterele sunt diferite. Dacă sunt Lewis Hamilton sau Max Verstapen, chiar dacă nu ştii cine este în spate, de ei îţi dai seama.

Cursa pentru Marele Premiu de la Imola va avea loc mâine, de la ora 15 şi 45 de minute, şi va fi transmisă în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Exclusiv Observator » Echipa Observator, în premieră în mașina "safety car" de la Formula 1. Cine o conduce de aproape 25 de ani