Video Locul unic din România, considerat raiul iubitorilor de trasee montane. Drumul până la el ne poartă prin aproape 100 de peşteri
Pornim acum în drumeţie, să descoperim în Oltenia cel mai mic parc naţional din ţară, Buila-VântuRariţa, considerat, însă, Meca alpiniştilor români. Mii de pasionaţi se caţără în fiecare vară pe pereţii stâncoşi şi încearcă unul dintre cele mai dificile trasee de la noi. Ascunse printre stânci şi păduri, locurile au păstrat frumuseţi intacte: specii ocrotite de animale şi plante, păduri virgine şi aproape 100 de peşteri.
Parcul Buila - Vânturariţa se întinde pe aproape 4.500 de hectare, de la graniţa cu judeţul Gorj până în Băile Olăneşti-Vâlcea. Turiştii găsesc acolo o mulţime de obiective turistice.
Diana Speretoiu, reporter Observator: Primul popas: Cheile Bistriţei. Pentru că au aproximativ un kilometru şi jumătate, putem descoperi acest loc uşor şi la pas. E considerat cel mai îngust canion de calcar din România, iar stâncile înalte şi abrupte oferă o privelişte spectaculoasă.
Turist: E frumos. Încă îşi păstrează zona asta sălbatică, foarte importantă.
Parcul are o mulţime de trasee pentru iubitorii de munte
- "Preparatele viitorului", energizante cu polen şi chipsuri din tescovină. Studenţii de la Inginerie Alimentară au...
- Arborele lalea s-a împodobit în culorile soarelui. Locul din România unde a prins rădăcini tulipanul, adus...
- Şase tineri au fugărit pogăniciul, într-un sat din Mureş. "Tradiţia e de când mă ştiu eu. Din moşi strămoşi"
Drumul duce până la izvoarele Bistriţei, iar în cheile cu acelaşi nume 22 de peşteri şi o mulţime de trasee de drumeţie ne aşteaptă să le explorăm.
La doi paşi de chei, Mânăstirea Bistriţa, un monument istoric, îndeamnă la popas. Splendoarea naturii şi minunăţiile ridicate de mâna omului se completează reciproc într-un peisaj pe care nu te mai saturi să îl admiri.
Florin Stoican: Avem parcul naţional, păduri virgine, chei, peste 120 de peşteri, floră şi faună deosebite, dar avem şi mânăstiri, schituri, biserici de lemn, de piatră, tradiţii, obiceiuri.
Un drum forestier te poartă apoi până în vârful muntelui, printre grădini de un verde crud şi căsuţe tradiţionale, de un alb pur. Aşa ajungi la mânăstirea Arnota, ridicat acum aproape 400 de ani de Matei Basarab, care ar fi scăpat de urmărirea turcilor ascunzându-se în acea zonă. Supranumită Meteora României, este vizitată de mii de oameni în fiecare an, care urcă pantele în căutarea liniştii. Parcul Buila - Vânturariţa şi cele şase localităţi din jurul lui au şanse mari să devină geoparc UNESCO, titlu care ar aduce o promovare internaţională la nivel înalt. Experţi de la Paris vor vizita zona vara aceasta şi vor decide dacă merită să intre sub protecţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰