Un taxi parcat a ieşit singur în trafic. Momentul în care intră pe contrasens şi se opreşte în şanţ, cu şoferul pe urme
"Aventură" în trafic filmată pe camerele de supraveghere, în municipiul Constanţa. Un taximetru fără şofer, parcat pe marginea bulevardului Alexandru Lăpuşneanu, a pornit singur la drum şi nu s-a oprit decât într-un şanţ săpat pentru realizarea unor lucrări. Conducătorul auto parcase maşina şi coborâse preţ de câteva secunde, însă aceasta s-a pus singură în mişcare şi a traversat bulevardul, intrând inclusiv pe contrasens, unde ar fi putut provoca un accident.
De Redactia Observator la 04.11.2022, 19:58Un eveniment rutier mai puţin obişnuit a avut loc, vineri, în municipiul Constanţa. Un taxi parcat pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu s-a pus, la un moment dat, în mişcare.
Momentul în care taxiul cade în şanţ, filmat pe camere
Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere din zonă. În imagini se vede cum autoturismul se îndreaptă către stânga, nu loveşte nicio maşină dintre cele care treceau pe lângă el, ajunge pe contrasens, unde, de asemenea, este evitat de alte autovehicule.
Apoi, taxiul cade într-un şanţ săpat pentru realizarea unor lucrări. În spatele său aleargă şoferul taxiului, care nu se afla în acel moment în autovehicul.
- Doi bărbați s-au luat la bătaie din senin în trafic, în Baia Mare. Imaginile, filmate de un alt șofer
- Doi adolescenţi de 16 ani din Târgu-Mureş, înjunghiaţi de un coleg la petrecerea de Balul Bobocilor
- Un mort din Vaslui nu a mai ajuns la propria înmormântare. Tot satul pregătise coliva, colacii şi inclusiv groapa
IPJ Constanţa a precizat că evenimentul este cosiderat tamponare şi că nu au existat persoane rănite.