Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi adolescenţi de 16 ani din Târgu-Mureş, înjunghiaţi de un coleg la petrecerea de Balul Bobocilor

Incident şocant în timpul unei petreceri care a avut loc într-un club din Târgu-Mureş, după Balul Bobocilor organizat de Colegiul Reformat din oraş. Un elev de clasa a unsprezecea şi-a înjunghiat doi colegi de clasă. Victimele au fost duse la spital, iar acum poliţia a deschis o anchetă. 

de Simona Vasiac

la 04.11.2022 , 14:00

Cei doi elevi în vârstă de 16 ani se află internaţi pe secţia de chirurgie pediatrică a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş. Medicii spun că acesştia nu au suferit leziuni care săle pună viaţa in pericol

Au ajuns de la bal direct la spital

Incidentul a avut lo aseară, pe stradă, în apropierea clubului în care levii au ales să petreacă după balul bobocilor

Vezi și

Inspectoratul Şcolar susţine că petrecerea nu a fost organizată nici de către şcoală şi nici de către părinţi ci de elevii care au vrut să se mai distreze după acest bal.

 În acest moment, conducerea Colegiului se află la Inspectorat unde dă explicaţii cu privire la eveniment, iar poliţiştii au deschis un dosar pentru cercetarea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Evenimente » Doi adolescenţi de 16 ani din Târgu-Mureş, înjunghiaţi de un coleg la petrecerea de Balul Bobocilor