Lista invitaţilor la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Participanţii şi marii absenţi de la funeraliile din Londra
Regina Elisabeta a II-a a murit, săptămâna trecută, lăsând în urmă familia îndurerată şi o ţară întreagă care plânge dispariţia suveranei, la 96 de ani. Înmormântarea acesteia e un eveniment de amploare, iar funeraliile de stat au fost anunţate, oficial, petru ziua de luni, 19 septembrie. Între timp, sicriul cu trupul neînsufleţit al reginei Elisabeta este purtat pe un traseu bine stabilit, de la Balmoral la Londra, în cadrul unei procesiuni în care e implicat şi regele Charles al III-lea. Iată cine se află pe lista de invitaţi la înmormântarea reginei, dar şi cine nu va participa la eveniment, conform BBC.
De Redactia Observator la 14.09.2022, 11:53Înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, care va avea loc luni, 19 septembrie, va fi un eveniment grandios, pe măsura vieţii lungi şi bogate a suveranei plânse de o lume întreagă. Potrivit BBC, la funeralii vor fi prezenţi monarhi şi lideri politici de rang înalt, invitaţiile fiind trimise deja weekendul trecut. Aproximativ 500 de persoane, în mare parte conducători de stat şi demnitari străini, sunt aşteptaţi la ceremonie. Majoritatea invitaţilor au fost rugaţi să vină la bordul unor aeronave comerciale, iar de la aeroportul din Londra ar urma să fie aduşi împreună, cu un autocar. Funerallile de stat închinate reginei Elisabeta a II-a vor fi organizate la Westminster Abbey, care are o capacitate de aproximativ 2.200 de persoane.
Lista invitaţilor la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Iată ce se ştie, până în acest moment, despre lista persoaelor chemate la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, dar şi cine ar fi confirmat ori respins deja invitaţia.
Funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Familii regale din Europa
- Cele două bijuterii "modeste" cu care regina Elisabeta ar putea fi înmormântată. De-a lungul vieţii, adunase o...
- Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a. Milioane de oameni, aşteptaţi să ajungă la Londra până la înmormântare....
- Povestea din spatele sicriului de stejar al Reginei Elisabeta a II-a. A fost realizat acum 30 de ani şi are filete...
Mai mulţi membri ai familiilor regale europene, din care mulţi au legături de sânge cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, sunt aşteptaţi la funeraliile din Londra. Regele Philippe al Belgiei şi regina Mathilde şi-au confirmat deja prezenţa, la fel ca Regele Willem-Alexander şi soţia sa, regina Maxima, însoţiţi de mama acestora, fostă regină olandeză, prinţesa Beatrix. Regele Felipe al Spaniei şi regina Letizia au acceptat, la rândul lor, invitaţia la funeraliile reginei Elisabeta. Şi familiile regale din Norvegia, Suedia şi Danemarca au confirmat prezenţa.
Preşedinţi americani. Joe Biden va veni la înmormântarea reginei
Casa Albă a confirmat prezenţa preşedintelui Joe Biden, însoţit de prima doamnă a SUA, Jill Biden, la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Potrivit informaţiilor existente, cei doi nu vor călători cu autocarul. Există discuţii aprinse cu privire la posibilitatea ca Biden să-l cheme pe predecesorul său în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, ca parte a delegaţiei americane în Marea Britanie. Există speculaţii şi în legătură cu venirea altor foşti preşedinţi ai SUA, mai ales în cazul soţilor Obama, care ar fi putut primi invitaţii private. Conform Politico, fostul preşedinte american Jimmy Carter, în funcţie între 1977 şi 1981, nu a fost invitat la înmormântare.
Lideri din Commonwealth prezenţi la funeraliile de la Westminster Abbey
Liderii Commonwealth, cărora regina Elisabeta a II-a le-a fost suverană de-a lungul întregii sale domnii, ar putea veni, la rândul lor, la înmormântarea de la Westminster Abbey. Premierul australian Anthony Albanese şi prim-ministrul din Noua Zeelandă, Jacinda Ardern, au acceptat deja invitaţia. La fel şi premierul canadian Justin Trudeau. Mai mulţi oficiali, care au reprezentat Casa Regală britanică în teritoriile întregului Commonwealth, vor sosi luni la funeraliile reginei. Premierul din Bangladesh, Sheikh Hasina, dar şi preşedintele din Sri Lanka, Ranil Wickremesinghe, ar fi acceptat invitaţiile primite. Nu există încă informaţii cu privire la participarea prim-ministrului din India, Narendra Modi.
Lideri din întreaga lume, la Londra după moartea reginei Elisabeta
Mai mulţi lideri politici de pe întreg mapamondul au acceptat invitaţiile la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a. Printre aceştia se numără şi premierul Irlandei, Micheal Martin, preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, şi omologul său italian, Sergio Mattarella. Şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va participa la eveniment. Preşedintele Coreei de Sud, Yoon Suk-Yeol, dar şi cel din Brazilia, Jair Bolsonaro, vor veni la Londra. Sunt aşteptaţi şi Împăratul Japoniei, Naruhito, preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron. Încă nu se ştie ce va face preşedintele Chinei, Xi Jinping, care va vizita Kazakhstanul şi Uzbekistanul săptămâna aceasta. Iranul va fi reprezentat de un ambasador, susţin surse citate de BBC.
Cine nu a fost invitat la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a
La înmormântarea reginei Elisabeta a II-a nu au fost invitaţi reprezentanţi din Rusia, Belarus sau Myanmar. Relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Regatul Unit al Marii Britanii s-au prăbuşit drastic odată cu începerea războiului Rusia - Ucraina. Un purtător de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a declarat, săptămâna trecută, că liderul de la Kremlin "nu ia în calcul" participarea la funeraliile reginei. Întrecât Belarusul s-a aliat cu Rusia, în anumite privinţe, nici în această ţară nu au fost trimise invitaţii. După lovitura de stat din februarie 2021, Marea Britanie şi-a redus drastic prezenţa diplomatică în Myanmar.