Rusia atacă Ucraina din toate direcțiile cu avioane, tancuri și nave militare. Imagini cu bombardamentele. VIDEO
Vladimir Putin a dezlănțuit puterea armatei ruse în Ucraina. Explozii puternice s-au produs la Kiev, la Odessa, în sud, la Harkov, la frontiera rusă, şi în estul Ucrainei după anunţul preşedintelui rus de declanşare a unei operaţiuni militare speciale în Donbas. Trupele rușesti au patruns pe teritoriul Ucrainei din mai multe zone, inclusiv dispre Belarus.
De Redactia Observator la 24.02.2022, 13:46Rusia a lansat astăzi un război total împotriva Ucrainei, cu atacuri simultane din sud, est și nord, pe uscat și din aer. A plouat cu rachete iar tancurile rusești au trecut peste graniță. Inclusiv au fost parașutate trupe ruse în regiunile de est. Au fost raportate explozii în toată țara după ce Vladimir Putin a dat ordinul de atac.
Rachete de croazieră, bombe și rachete GRAD au eliminat ținte precum aerodromuri, baze militare, depozite de muniție și posturi de comandă inclusiv în capitala Kiev. Șase aeronave rusești au fost doborâte deasupra regiunii de est Donbas a anuțat Ucraina care susține că a ucis 50 de soldați ruși. De cealaltă parte Moscova a anunțat că a neutralizat apărarea aeriană a Ucrainei. Polițiștii de frontieră ucraineni au spus că au fost atacați cu artilerie grea, tancuri și trupe din Rusia și Belarus, în timp ce Alexandru Lukașenko a negat că a trimis soldați belaruși în Ucraina.
Pe lângă estul Ucrainei, au fost raportate explozii și în vest - în Jîtomîr și Liov, aproape de granița cu Polonia. O înregistrare video a surprins o rachetă lovind aeroportul Ivano-Frankivsk din vest. Un bloc de apartamente din Harkov a fost bombardat, provocând victime în rândul civililor. Rusia a suspendat circulația navelor comerciale în Marea Azov până la noi ordine, dar și-a menținut porturile din Marea Neagră deschise pentru navigație.
WSJ: Ar fi sute de morți ucraineni morți în urma atacurilor
- Blindate marcate cu ”Z” au intrat în Ucraina. Soldații ucraineni ar fi îndemnați să-și deseneze același...
- Aleksandr Lukaşenko cere negocieri pentru ca războiul dintre Rusia şi Ucraina să nu se extindă
- Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei LIVE TEXT. Oficiali ucraineni: Șapte persoane și-au pierdut viața...
- Tancurile rusești au intrat în Ucraina din Belarus, pe la punctul de frontieră Senkivka, dar şi din Crimeea
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a anunţat că "Rusia a început o invazie de amploare", iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut joi concetăţenilor săi "să nu se panicheze" în faţa ofensivei ruseşti care le afectează ţara, promiţându-le victorie şi anunţând, între altele, introducerea legii marţiale. Ministerul ucrainean a Infrastructurii a anunţat printr-un comunicat închiderea spaţiului aerian al ţării din cauza "unui risc ridicat de securitate". Sirenele de avertisment antiaeriene au sunat joi dimineaţă la ora locală 07:00 în centrul Kievului. Zeci de ucraineni s-au adăpostit de atacuri la metroul din Kiev şi au format cozi de mașini încercând să fugă din oraș. Corespondenții BBC spun că, deși oamenii se așteptau la un atac, amploarea invaziei i-a luat prin surprindere.
Rusia a început ceea ce președintele Vladimir Putin a numit o „operație militară specială” în Donbas, punând capăt unor săptămâni de speculații cu privire la intențiile Rusiei în Ucraina. Într-un anunț televizat, Vladimir Putin a spus că operațiunea vizează „demilitarizarea și denazificarea” Ucrainei.
Convoaie de trupe și tancuri au pătruns în Ucraina din toate direcțiile. Un convoi a traversat din Belarus într-un punct situat la nord de capitala Kiev. Un altul a intrat din Crimeea în sud, pe care Rusia a anexat-o din Ucraina în 2014. În mod oficial, sunt anunțati cel puțin 8 morți în Ucraina, în timp ce o sursă ucraineană a declarat pentru WSJ că ar fi vorba de sute de morți, informație neconformată însă.
Președintele american Joe Biden a condamnat atacul și a promis că va trage Rusia la răspundere, dar spus că nu va trimite soldați americani în Ucraina. Liderii din Marea Britanie, Uniunea Europeană, ONU și NATO au condamnat, de asemenea, ferm ofensiva rusă.