Două elicoptere Mi-8 şi două avioane de luptă ruseşti, doborâte în regiunea Briansk. Autorităţile caută sabotori care le-ar fi atacat cu lansatoare portabile de la sol
Patru aeronave, două avioane ruseşti Su-34 şi Su-35 și două elicoptere Mi-8, au fost doborâte sâmbătă în regiunea rusă Briansk, aproape de granița cu Ucraina, potrivit canalului rusesc de telegram Mash. Iniţial, agenţiile de presă au anunţat prăbuşirea a două aparate de zbor, un Su-34 şi un Mi-8, în incidente separate. Toţi membrii echipajelor ar fi murit.
De Redactia Observator la 13.05.2023, 17:49Două avioane de vânătoare Su-34 şi Su-35 şi două alicoptere Mi-8 s-au prăbuşit, sâmbătă, în regiunea Briansk, în apropierea graniţei cu Ucraina, potrivit canalelor de Telegram din Rusia. Bloggerii militari ruşi susţin că aparatele de zbor ar fi fost doborâte de armata ucraineană, punctând că Aviația ţării vecine a fost dotată cu avioane MiG-29 poloneze, capabile să lanseze rachete NATO cu rază mai lungă de acțiune. Autorităţile ruse, în schimb, caută sabotori care le-ar fi atacat cu lansatoare de la sol din interiorul Rusiei.
Primul aparat de zbor, un elicopter de transport Mi8, s-a prăbuşit în oraşul Klinţi, din cauza unui incendiu la motor, potrivit datelor preliminare citate de agenţia TASS. Însă, din imagini se vede clar că ar fi fost doborât de o rachetă la circa 40 de km de graniţă, conform imaginilor video difuzate de un blogger militar, pe Twitter.
Prăbuşirea celei de-a doua aeronave, un avion de vânătoare-bombardament Suhoi Su-34, a fost semnalată de serviciile de urgenţă, citate de aceeaşi agenţie preluată de Reuters.
- Rusia a încercat să distrugă un sistem Patriot din Ucraina cu o rachetă hipersonică. Ce s-a întâmplat în...
- Volodimir Zelenski și-a început vizita oficială la Roma. După întâlnirile cu papa Francisc și politicienii...
- Zelenski anunţă o viitoare victorie a Ucrainei: "Ocupanţii au pierdut deja acest război în mintea lor"
"Un avion de vânătoare Su-34 s-a prăbuşit în apropiere de graniţa cu Ucraina. Deocamdată nu se ştie care este soarta celor aflaţi la bord", a declarat o sursă citată de TASS. Circumstanţele prăbuşirii sunt în curs de clarificare, a mai precizat TASS.
Al doilea elicopter Mi-8 s-a prăbuşit tot în oraşul Klinţi, iar avionul supersonic Su-35, considerat vârful tehnicii militare ruse, s-a prăbuşit în satul Shkryabino, în apropierea unei ferme, în districtul Starodubsky, potrivit informaţiilor publicate de canalul rus de telegram Mash.