Antena LIVE

Curs valutar

Elena Udrea scapă necondamnată în dosarul Hidroelectrica, dar i se confiscă 3,4 milioane de euro. Faptele s-au prescris

Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica, în care era acuzată că a primit primit echivalentul a aproape cinci milioane de dolari mită, după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis marţi că procesul penal încetează, ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale. Fostului ministru al Turismului îi va fi confiscată însă suma de 3,4 milioane de euro. Decizia nu este definitivă.

De la 11.04.2023, 20:04
WhatsApp
Elena Udrea scapă necondamnată în dosarul Hidroelectrica, dar i se confiscă 3,4 milioane de euro. Faptele s-au prescris

”În temeiul art.396 alin.1, 6 rap. la art.16 alin.1 lit.f teza a II-a din Codul de procedură penală cu aplic. art.5 din Codul penal, încetează procesul penal faţă de inculpata UDREA ELENA-GABRIELA (date), cu privire la infracţiunile de trafic de influenţă, prev. de art.291 alin.1 Cod penal, rap. la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000 şi spălarea banilor, prev. de art.29 alin.1 lit.b din Legea nr.656/2002 (actualmente încriminată prin art.49 alin.1 lit.b din Legea nr.129/2019), ca efect al împlinirii termenului de prescripţie generală a răspunderii penale”, a decis instanţa.

Elena Udrea scapă de dosarul Hidroelectrica, dar îi va fi confiscată suma de 3,4 milioane de euro

Magistraţii au dispus însă confiscarea specială a sumei de 3,4 milioane de euro de la fostul ministru.

“Menţine măsura asiguratorie a popririi luată faţă de inculpata Udrea Elena-Gabriela prin ordonanţa din 15.12.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie şi măsura sechestrului asigurator instituită faţă de aceeaşi inculpată prin încheierea din data de 01.10.2018, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară al Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul nr.9725/2/2017/a1, definitivă prin încheierea nr.902 din 15.11.2018 a unui Complet de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, până la concurenţa sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv 900.000 de euro (în echivalent în lei la cursul oficial de schimb al BNR de la data executării măsurii) în vederea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale”, se arată în minuta instanţei. Totodată, magistraţii au mai hotărât încetarea procesului penal faţă de Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare. 

Pe acelaşi subiect

Elena Udrea şi Dan Andronic au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 20 decembrie 2017, pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, respectiv mărturie mincinoasă, Elena Udrea fiind acuzată că a cerut cinci milioane de dolari de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu pentru ca în schimb să intervină pentru menţinerea contractului între Hidrolectrica şi firma acestuia.

În prezent, Elena Udrea se află în închisoare. Ea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

elena udrea hidroelectrica
Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc....
Fanatik.ro
Publicat 12.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
România a fost cobaiul, următorul pas era în ţările baltice, nu și Polonia....
spotmedia.ro
Publicat 10.12.2024
ULTIMA ORĂ! Tragedie în trupa VUNK. A fost găsit MORT în casă!
Gandul
Publicat 12.12.2024
Întâlnire între Klaus Iohannis și Călin Georgescu, pe vremea când...
Adevărul
Publicat 12.12.2024
Rezultate Loto azi, 12 decembrie 2024. Numerele câștigătoare joi la 6/49,...
A1
Publicat 12.12.2024
Horoscopul zilei de 13 decembrie 2024. Racii își fac planuri de viitor. Află ce...
CaTine
Publicat 12.12.2024
Declarațiile dureroase ale familiei lui Armando, unul dintre tinerii morți în...
spynews.ro
Publicat 12.12.2024
Și-au schimbat sigla și echipamentul, după fuga lui Bashar al-Assad + Ce au...
GSP
Publicat 10.12.2024
Ingredientul pe care trebuie să-l pui în piftie ca să iasă limpede. O să-ți...
Click.ro
Publicat 12.12.2024
Telefonul cu cea mai bună cameră din 2025 a fost lansat la nivel global. Ce...
Useit
Publicat 13.12.2024
Ce e bine să ai pe masă AZI de Sfântul Spiridon pentru a avea parte de...
Redacţia.ro
Publicat 12.12.2024
Un orădean a obținut peste 30.000 de euro daune de la Wizz Air, după ce...
libertatea.ro
Publicat 12.12.2024
Mariah Carey a primit flori de la cei doi copii ai ei. Celebrul ei hit, „All I...
ZU
Publicat 12.12.2024
Pașii simpli pentru a prepara o supă cremă delicioasă de ciuperci. Sfaturi de...
Hello taste
Publicat 12.12.2024
Activități de iarnă care stimulează creativitatea și imaginația celor mici
Deparinti
Publicat 12.12.2024
Ce se pregătește la nivelul UE pentru mașinile electrice în 2025....
ziare.com
Publicat 12.12.2024
Dovada care arată că Irina Baeva și Giovanni Medina ar forma un cuplu. Cei doi...
Happy
Publicat 12.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum afectează dinții expunerea la curentul de aer rece. Ce provocă inflamația...
Medicool
Publicat 12.12.2024