Antena LIVE

Curs valutar

"De ce mi-ai luat Doamne copilaşul?" Durere cumplită, după ce o fetiţă de 11 ani a murit subit la 3 săptămâni după ce s-a trezit cu o durere de burtă, în UK

Dramă de nedescris pentru o întreagă familie, după ce fetiţa lor de doar 11 ani a murit de cancer la 3 săptămâni după ce s-a plâns de o durere de stomac. Medicii le-au dat părinţilor vestea cumplită: copila suferea de o formă rară de cancer la ficat. Nimic nu o mai putea salva, spre disperarea celor care visau să o vadă crescând mare şi sănătoasă.

De la 12.11.2021, 18:47
WhatsApp
O fetiţă de 11 ani a murit subit la 3 săptămâni după ce s-a trezit cu o durere de burtă, în UK Facebook/ Mirror

Fiica lui John Woods, Carly, a ajuns de urgenţă la spital după ce a început să se simtă rău brusc. O durea foarte tare stomacul, iar părinţii se îngrijoraseră că ar putea fi ceva serios. Din nefericire medicii le-au confirmat cea mai mare frică. Fetiţa suferea de o formă rară de cancer la ficat.

Cum era posibil? Cine s-ar fi gândit vreodată la aşa ceva? Cu o zi înainte se juca afară cu prietenii şi fraţii ei, chicotea, alerga, totul era normal. La mai puţin de 24 de ore viaţa lor se transforma într-un coşmar. „Ficatul ei era de patru ori mai mare decât ar fi trebuit să fie şi era plin de tumori”, a povestit John, în vârstă de 37 de ani, pentru Mirror.

Cancerul, ascuns în spatele unei dureri banale

Carly, a cărei familie locuiește în Skelmersdale, a murit pe 1 noiembrie la Spitalul de copii Alder Hey.

Pe acelaşi subiect

„S-a trezit duminică dimineaţa şi mi-a spus: «Tati, mă doare burtica». Credeam că se preface aşa că i-am răspuns: «Să ştii că dacă te prefaci ca să nu te mergi la şcoală eu tot te duc». Era primul ei an de şcoală generală şi avea puţine probleme în a se obişnui. Am crezut că încearcă să mă păcălească. Totuşi, spre seară a început să geamă de durere şi am întrebat-o ce a mâncat la micul dejun. Când mi-a spus că nu a putut să mănânce pentru că nu i-a fost foarte foame m-am gândit că mai mult ca sigur sunt dureri de foame, am rugat-o să coboare la masă ca să luăm cina. I-am făcut ceva de mâncare, dar nu a putut mânca prea mult. Când am pregătit-o pentru culcare tot scâncea de durere, aşa că i-am dat ibuprofen. Kelly a venit la mine şi mi-a spus că ea crede că ar putea avea apendicită. Am hotărât să vedem cum se simte a doua zi de dimineaţă. La ora 5 dimineaţa partenera mea m-a trezit şi m-a rugat să-mi iau ziua liberă la muncă şi să am grijă de bebeluş, pentru că ea duce fata la spital”, a povestit tatăl.

Carly a fost dusă la Spitalul Ormskirk, unde a fost supusă mai multor seturi de analize. Apendicita fusese exclusă, dar părinţilor fetei li se spusese deja că ficatul fetiţei este mai mare decât normalul, iar medicii nu înţelegeau care ar fi motivul. A fost internată timp de patru zile pentru a i se face mai multe teste, până când a fost transferată în cele din urmă la Alder Hey. În cele din urmă părinţii au aflat vestea cumplită.

„Am fost chemat în cabinet şi doctorul mi-a spus că au văzut imediat la ecografie că ficatul ei era de patru ori mai mare decât ar trebui şi că era plin cu mai multe tumori”, a declarat John.

Vestea i-a lăsat în stare de şoc, mai ales când medicii le-au explicat că boala se răspândise inclusiv la plămâni. Avea un tip rar de cancer hepatic numit „neoplasm hepatocelular fără alte specificații HC-NOS”. „Au spus că văd doar unul sau două astfel de tipuri de cancer pe an şi, în mod normal, există un fel de pre-avertizare, adică de obicei copilul a fost spitalizat sau a fost bolnav înainte”.

Ultima săptămână de viaţă a fetiţei de 11 ani 

Medicii le-au recomandat părinţilor ca fata lor să fie supusă unei forme invazive şi experimentale de chimioterapie pentru a elimina tumorile din plămâni, înainte ca ea să poată avea parte de un transplant de ficat. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale prin introducerea unei linii în partea laterală a gâtului, dar în timpul operaţiei chirurgii au întâmpinat alte probleme.

A doua zi, un medic i-a chemat pe amândoi înapoi la spital. „Ne-am întors duminică dimineața și ne-au spus că din punct de vedere medical nu pot face nimic. Ficatul ei nu mai putea funcţiona. Nu era capabilă fizic nici să înceapă chimioterapia, ar fi fost mult prea greu pentru ea. Ne-au spus că va trebui să luăm decizia de a nu fi resuscitată, ci să avem grijă de ea şi să o lăsăm să-şi dea ultima suflare fără să mai treacă prin alte greutăţi”, spune familia.

Din acel moment Carly a mai trăit încă o săptămână, dându-şi ultima suflare înconjurată de părinţii ei, pe 1 noiembrie. Un moment încărcat de atât de multă durere, încât familia încă nu îşi poate reveni.

„Cred că pentru amândoi nici măcar nu e ceva ce am realizat cu adevărat încă. Suntem încă în şoc. Singurul lucru care mă face să trec de asta este să fac din înmormântarea lui Carly cea mai bună zi posibilă în amintirea ei. Avem cai și trăsuri cu caii îmbrăcați în unicorni pentru că unicornii erau printre lucrurile ei preferate. Era o fetiţă plină de viaţă. De ce mi-ai luat Doamne copilaşul? Toată lume ao cunoştea pentru că era veselă şi bucuroasă. Întotdeauna avea un zâmbet pe buze și profesorii ei mi-au spus că făcea mereu complimente oamenilor”, spune tatăl.

În ciuda tragediei, părinţii se simt împliniţi ştiind că o parte din organele ei vor ajuta alţi copii să aibă şansa unei vieţi normale: „Sper că memoria și povestea lui Carly vor fi văzute de mii de oameni și sper că sacrificiul ei va salva mii de familii de aceeași durere și de aceeași soartă în viitor”.

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

cancer ficat plamani fata copil parinti marea britanie fetita boala diagnostic medici
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024