Europarlamentarii străini i-au întrebat pe colegii români de ce se comportă Şoşoacă aşa. "Nu am mai văzut un nivel atât de primitiv"
Într-o zi crucială pentru Europa, Diana Şoşoacă a fost dată afară din plenul Parlamentului European. Europarlamentarul SOS a venit cu botniţă şi un sac pentru cadavre la dezbaterile pentru alegerea preşedintelui Comisiei Europene. A acuzat-o pe Ursula von der Leyen că e vinovată de morţile din timpul pandemiei. Un comportament ruşinios, au acuzat la unison ceilalţi aleşi români. Şoşoacă riscă să fie exclusă din Parlamentul European dacă va continua cu scandalurile.
De Bianca Iacob la 18.07.2024, 19:26Aprozii Parlamentului European, la ordinul direct al preşedintelui Roberta Metsola, se pregătesc să o evacueze din sală pe Diana Şoşoacă. "Trebuie să o spun din nou? Câţi colegi este nevoie să vină şi să vă escorteze afară?", a spus Roberta Metsola. Dar europarlamentarul român se dă greu dus. Continuă acuzaţiile la adresa Ursulei von der Leyen în ziua alegerilor pentru şefia Comisiei Europene. "Am dreptul să vorbesc! Am fost votată de români! Ai omorât oameni în România", a continuat Diana Şoşoacă.
Aproape 500.000 de români au votat SOS la alegerile europarlamentare
De trei ori a întrerupt Diana Şoşoacă şedinţa în această dimineaţă prin strigătele ei în timp ce colegii eurodeputaţi erau la vorbitor în plenul parlamentului. Preşedintele de şedinţă a decis să aplice prevederile articolului 182 din regulamentul interior ceea ce înseamnă că, dacă deranjezi de trei ori, eşti evacuat din sală. Şoşoacă riscă mai multe sancţiuni. De la o simplă mustrare sau tăierea indemizaţiei până la limitarea accesului la informaţii şi interdicţia de a participa la activităţile Parlamentului European. Există chiar şi posibilitatea de a-şi pierde mandatul.
Scandalul nu s-a oprit însă aici. După ce a fost dată afară din plenul Parlamentului, Diana Şoşoacă urlă pe holuri în faţa jurnaliştilor cu icoana în mână. Gestionarea pandemiei, drepturile acordate minorităţilor sexuale şi dreptul la avort au fost temele care au scos-o din minţi. "Orice fiinţă umană are dreptul să se nască! Nu să omorâm oameni! Nu să omorâm copii", a spus Diana Şoşoacă. Scandalul i-a pus pe ceilalţi europarlamentari români în situaţia de a explica fenomenul Şoşoacă colegilor din alte state.
- Vasile Bănescu, după scandalul provocat de Şoşoacă în Parlamentul European: "Icoana nu face politică, nu...
- Alegerea Ursulei von der Leyen dovedeşte că extrema dreaptă din PE nu are de fapt niciun fel de influenţă, spune...
- Circul Dianei Şoşoacă în Parlamentul European i-a şocat până şi pe extremişti. Bardella ar fi făcut semn...
"Gândiţi-vă că un extremist, cum e liderul Frontului Naţional Jordan Bardella s-a întors şi a făcut cu mâna. Ăsta a fost gestul", a declarat Rareş Bogdan, europarlamentar. "A zis că nu este de acord cu dreptul la avort. E părerea ei, dar 80% din românce îşi doresc dreptul la avort", a declarat Nicolae Ştefănuţă, europarlamentar. "S-a făcut pe sine de râs. Şi trebuie spus foarte clar, doamna Şoşoacă nu vorbeşte în numele României. Dacă aş fi votat-o, mi-ar fi fost ruşine, astăzi", a declarat Sigfreied Mureşan, europarlamentar. Aproape 500.000 de români au votat SOS la alegerile europarlamentare. Aşa au ajuns Diana Şoşoacă şi Luis Lazarus, colegul de partid, în Parlamentul European.
"Am anticipat acest moment. Voturile pentru extemişti sunt voturi irosite. Şi aceşti extremişti vor face de râs România", a declarat Victor Negrescu, europarlamentar. "Ceea ce doamna Sosoaca probabil înţelege mai greu este că politica înseamna politeţe. A fost deja invitată să paraseasca sala. Probabil nu i se va mai da niciodata dreptul la cuvant. Nici nu face parte dintr-un grup poltic, ceea ce o izoleaza foarte mult", a declarat Cristian Pîrvulescu, analist politic. Ursula von de Leyen a fost realeasă în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Analiştii cred că scandalul Şoşoacă i-a convins pe mulţi europarlamentari să o voteze pentru a nu da nicio şansă extremiştilor.