Antena LIVE

Cazurile de inflamații cardiace apărute după a doua doză de vaccin anti-Covid, la tinerii cu vârste între 16-24 de ani, deși rare, depăşesc aşteptările

Numărul cazurilor de inflamații cardiace la tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 24 de ani a fost mai mare decât se aștepta inițial, după cea de-a doua doză de vaccin anti-Covid, fie el de la Pfizer sau Moderna, anunță Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite.

De la 11.06.2021, 11:16
Cazurile de inflamații cardiace la tinerii cu vârste între 16-24 de ani depăşesc aşteptările, după cea de-a doua doză de vaccin anti-Covid Profimedia Images

CDC a anunțat că a primit rapoarte despre 275 de cazuri de afecţiuni inflamatorii cardiace la această grupă de vârstă, începând cu 31 mai, potrivit unei prezentări a CDC care a fost pregătită pentru o reuniune a grupului consultativ al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA). În vreme ce oamenii de știință se așteptau să apară între 10 și 102 cazuri de miocardită sau pericardită, afecțiuni în cazul cărora mușchiul inimii sau mucoasa care îl înconjoară se inflamează.

Bărbații până în 30 de ani sunt cei mai afectați de inflamațiile cardiace

Deși rare, au existat în total 475 de cazuri raportate de miocardită sau pericardită la persoanele cu vârste de până în 30 de ani, potrivit CDC, scrie cnbc.com.

Majoritatea pacienţilor care au fost spitalizaţi, respectiv 81% dintre aceştia, s-au recuperat complet. Începând din 31 mai, 15 persoane sunt încă spitalizate, dintre care trei la terapie intensivă.

Pe acelaşi subiect

Cele mai multe dintre cazuri apar la bărbați iar timpul mediu până la apariția simptomelor este de două până la trei zile, potrivit CDC.

Riscuri versus beneficii în cazul vaccinării adolescenților

Dr. Cody Meissner, membru al comisiei CDC, a spus că este „îngrijorat” de apariția acestei probleme la tinerii vaccinați. El s-a întrebat dacă nu cumva vor rămâne cicatrici ale țesutului muscular sau aritmii ca urmare a afecțiunii.

„Cred că este puțin probabil, dar nu știm asta”, a spus dr. Meissner, profesor la Școala de Medicină a Universității Tufts. „Așadar, înainte de a începe vaccinarea a milioane de adolescenți și copii, este atât de important să aflăm care sunt consecințele.”

Grupul CDC pentru siguranţa vaccinului a declarat luna trecută că analizează condiţiile de inflamare a inimii la ”relativ puţini” oameni care au primit vaccinul anti-Covid. Cazurile au fost predominant la adolescenţi şi adulţi tineri şi au apărut de obicei în termen de patru zile de la vaccinare, a spus CDC la acel moment.

Ți-a plăcut acest articol?

coronavirus miocardita tineri vaccin covid vaccinare
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024