Antena LIVE

Mersul pe două roți, soluția distanțării sociale

Avantajele mersului pe două roți. Mai puţin timp în trafic, mai puţini bani pe carburant, mai puţini nervi pe care cu toţii îi avem atunci când suntem prinşi în ambuteiaje şi mai multă protecţie, în contextul în care suntem sfătuiţi să păstrăm distanţarea fizică în mijloacele de transport în comun.

De la 01.06.2020, 13:56

De toate astea şi nu numai, ne-am putea bucura dacă am renunţa la maşina personală şi am trece la ghidoane! Pe un scuter sau pentru cei cu permis pe o motocicletă.

Potrivit unui studiu, viteza medie a unei motociclete în oraş, este de 30 km/h, în timp ce a unei maşini, nu depăşeşte 11 km/h. Dacă doar 10% dintre şoferii care sunt acum blocaţi în trafic ar trece pe un scuter sau pe o motocilcietă, aproape 30% din ambuteiaje s-ar reduce. 

Dar până la a ne urca pe o motocicletă sau pe un scuter, trebuie să ţinem cont de nişte ponturi atunci când le alegem. Mai ales dacă suntem începători.

Marius Băcilă, instructor siguranţă rutieră: În general, tinzi să alegi ce îţi place cum arată, sau la ce ai vista dintotdeauna trebuie să rezişti la tentaţia asta, cel puţin pentru început şi să alegi ceva cât de cât mic, uşor, pe care să stai natural, să fie uşor de controlat, să nu ţi pună probleme atunci când vei ieşi în trafic pentru că în primul an, doi, trei de mers pe două roţi, lucrurile sunt mai delicate ţoi trebuie să poţi stăpâni motocicleta, ca să fii în siguranţă.

Reporter: Dacă vreau să mi cumpăr un scuter? Scuterul este mai uşor de manevrat decât o motocicletă, nu i aşa?

Marius Băcilă, instructor siguranţă rutieră: În principiu, un scuter va fi mai facil decât o motocicletă dar depinde ce vrea să facă respectivul. Adică, dacă vrei să faci multe plimbări în afara oraşului, pe serpentine, drumuri de munte de sute de km pe zi, atunci, trebuie să îţi iei o motocicletă. Dacă vrei să mergi mult în oraş, atunci, evident, un scuter va fi şi mai practic şi mai uşor de controlat. Ca să alegem o motocicletă trebuie să ţinem în primul rând cont de cât de natural stăm pe ea şi de cât de uşor este de condus. Să nu fie foarte puternică, să nu fie foarte grea şi să nu consume foarte multe resurse.

Ştefan merge pe motor de la 16 ani. Iar acum nu şi vede viaţa fără adrenalina pe două roţi. A creat şi un ONG care îşi propune să aducă tot mai mulţi motociclişti în trafic.

Ştefan Leonte, reprezentant ONG: Pasiunea asta a mersului pe 2 roţi ne a făcut să înţelegem şi că face bine pt viaţă. Din mai multe motive: poluezi mai puţin te trecori mult mai repede în trafic. Am făcut un studiu, ne am dat seama de lucrul acesta. Maşinile pierd cam cu 3 la 1. În Vest, acolo unde mai plecam - şi sperăm să putem pleca în continuare în city break uri, vedem că e plin de scutere, e plin de motociclete mici. Asta înseamnă că oamenii aceia au înţeles că le aduce beneficii. Beneficii pshice: nu mai eşti nervos când ajungi acasă, ai mai mult timp de petrecut cu familia, nu cheltuieşti atât de mulţi bani pe carburant. Unde mai pui că în criza asta pandemică actuală, n o să ne mai urcăm în autobuz. Ne este frică să ne urcăm în autobuz, în tramvai, în metrou, nici nu ne vine să stăm cu orele în trafic.

Sunt însă şi lucruri mai puţin plăcute care ţi se pot întâmpla la ghidoanele motocicletei.

Ştefan Leonte, reprezentant ONG: Trebuie să ştii şi cum să reacţionezi în caz de accident, pt că inevitabil se întâmplă să ai un accident minor. Dacă ai căzut cu moto, primul lucru este să nu te mişti. Nu trebuie să te mişti de pe asfalt până la venirea ambulanţei, nu trebuie să îţi mişti gâtul, pentru că frecvent dse înt să ai să ai probleme cu zona cervicală. Trebuie să îţi păstrzi cumpătul. pt că uşor uşor adrenalina se duce.

Şi încă un lucru. Fie că vă aflaţi la ghidoane sau pe locul din spate al motociclete, nu uitaţi că un echipament este vital în cazul unui accident şi nu doar atât. Este şi foarte confortabil.

Ți-a plăcut acest articol?

observator13 doua roti motocicleta scuter motor distantare sociala trafic
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024