Oradea s-a modernizat radical, în ultimii ani, cu investiţii de sute de milioane de euro din fonduri europene
În ultimii ani, oraşul Oradea s-a schimbat radical. Banii europeni primiţi au fost investiţi în reabilitarea clădirilor şi în infrastructură, iar acum atrage o mulţime de turişti, atât din ţară, cât şi din străinătate.
De Georgiana Botez la 27.03.2021, 10:47- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
- Autorităţile din Oradea vor să ridice două spitale noi în următorii ani.
Oradea s-a schimbat total în ultimii ani. Clădirile au fost renovate, străzile refăcute, ba chiar au apărut pasaje noi, iar mijloacele de transport în comun au fost schimbate. Chiar şi reţeaua de termoficare a fost înlocuită.
Marius Moș, șef Direcția de management proiecte europene: Unul dintre pilonii de bază ai dezvoltării oraşului e clar, e reprezentat de fondurile europene. În acest context putem spune că doar anul trecut am reuşit să atragem 40 de milioane de euro, cam de cinci ori mai mult faţă de anul anterior.
Din 2008 şi până astăzi au fost implementate proiecte europene de peste 600 de milioane de euro care au schimbat în bine faţa oraşului şi a adus o creştere a calităţii vieţii. Şi pentru următorii ani există zeci de proiecte pregătite, cele mai multe în domeniul sănătăţii.
Orădenii nu par deranjaţi de şantierele care aduc modernizare
Marius Moș, șef Direcția de management proiecte europene: Urmează a fi construit un spital nou de boli-infecţioase şi pneumo, vrem să construim un spital nou de pediatrie, să reabilităm/modernizăm zona de psihiatrie şi de medicină legală.
Orădenii nu par foarte deranjați de șantierele de pe străzile din municipiu. Din contră, apreciază investiţiile făcute.
Radu Borodan, fotograf: Am început să fotografier prin centru, clădirile, şi acum încercam să prind păsările din jur. În general am văzut din ce în ce mai mulţi oameni care fac fotografii. Eu am ales să vin mai devreme să nu fie foarte mulţi, dar da, suntem multe persoane. Şi foarte mulţi turişti.
Oradea a atras investiții de peste jumătate de miliard de euro în ultimii zece ani.