Porcul pentru acest Crăciun va fi cel mai scump din ultimii ani
Porcul pentru acest Crăciun va fi cel mai scump din ultimii ani. Deja unii producători au dublat preţurile faţă de anul trecut.
De Redactia Observator la 13.11.2017, 21:25- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Încă trei români, confirmați morți în urma inundațiilor din Spania ridicând numărul total la 7. Alţi trei conaţionali sunt daţi dispăruţi
Porcul pentru acest Crăciun va fi cel mai scump din ultimii ani. Deja unii producători au dublat preţurile faţă de anul trecut. Micii fermieri se plâng că au încercat să ţină preţurile în frâu, însă intermediarii intervin puternic. Iar până ajunge la raft, preţul pentru caserola de carne se triplează. Şi pofta de şorici este scumpă. Kilogramul a ajuns la 60 de lei.
La 30 de kilometri de Capitală, acest fermier mai are doar 50 de porci. Acum câteva săptămâni, numărul lor era dublu. O parte din grăsuni au fost deja vânduţi pentru masa de Crăciun. Pentru a prinde un preţ mai bun. "70% din zona Bucureşti-Ilfov şi restul Dâmboviţa, mai ducem şi pe la munte. Vin, îi văd, îşi aleg animalul, îl însemnăm, aduc o mică arvună şi la Crăciun vin şi-l taie la noi, dacă nu şi-l duc acasă."
Chiar dacă îşi rezervă porcul din timp, românii tot au parte de un şoc la negocieri. Preţul cărnii este dublu faţă de anul trecut. Dacă anul trecut porcul în viu se vindea la poarta fermierilor chiar şi cu 6 lei kilogramul, acum preţurile pornesc de la 10 lei pe kilogram.
Acum, carcasa de porc se vinde la producător, în medie, cu 7 lei kilogramul. În pieţe şi magazine ajunge însă la un preţ dublu, 14 lei.
- Doi gemeni de 4 ani au rămas orfani de tată. Bărbatul a murit în ambulanţă, plimbat între spitale. Poliţia a...
- SCANDAL la biserică! Noul preot a vrut să îl dea afară din lăcaşul de cult pe cel vechi, caterisit, cu jandarmii
- Drama sfâşietoare a mamei adolescentei care s-a aruncat în Dunăre de pe podul de la Cernavodă şi e căutată de...
Mulţi români au stabilit deja. Nu au bani pentru un porc întreg. Cumpără cât să-şi facă pofta. Muşchiuleţul file de porc se vinde cu aproape 22 de lei kilogramul, pulpa fără os cu 17 lei. Iar comercianţii admit că preţurile mari îi ţin pe clienţi departe de vitrinele lor.
Şi preţul şoriciului a explodat anul acesta. Dacă de la fermier pleacă cu 25 de lei kilogramul, la raft ajunge să coste şi triplu. Comercianţii estimează că, de Crăciun, un kilogram va costa chiar şi 80 de lei.