Observator » Ingrid Tîrziu
Ingrid Tîrziu

Ingrid Tîrziu

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor. Din pasiune, dar şi din iubirea pe care o am pentru poveştile altora, care merită scoase în faţă, demn şi obiectiv. Cred că asta ne diferenţiază, aici, la Observator, iar eu mă identific cu modul în care dăm condei celor mai interesante poveşti. Ambiţia mă defineşte – întru totul. În cariera aceasta, nici nu se poate altfel. Aşa am înţeles că cifrele de la economic trebuie să nu sune complicat, banal, uzual, iar responsabilitatea mea este să le fac să pară simple. Tot eu sunt şi cea care încearcă să vă stârnească apetitul pentru vacanţe cu reportajele filmate. Încerc să mă pun mereu în pielea celor de acasă, a celor care ne privesc. Și sper că îmi iese.

1585 voturi
752 articole
Hainele cu pașaport, soluția Comisiei Europene pentru a reduce risipa industriei de modă. Ce cred designerii vestimentari
Ştiri economice

Video Hainele cu pașaport, soluția Comisiei Europene pentru a reduce risipa industriei de modă. Ce cred designerii vestimentari

Hainele cu pașaport, soluția Comisiei Europene pentru a reduce risipa industriei de modă. Ce cred designerii vestimentari

Vom purta haine cu paşaport. Este propunerea comisarilor europeni pentru a preveni risipa de textile. Prin eticheta digitală, ne...

pe 09.05.2023 la 21:20
Ce este travel buddy, fenomenul care prinde contur şi în România: "Trebuie doar să ai curajul să dai join"
Travel

Video Ce este travel buddy, fenomenul care prinde contur şi în România: "Trebuie doar să ai curajul să dai join"

Ce este travel buddy, fenomenul care prinde contur şi în România: "Trebuie doar să ai curajul să dai join"

Cine nu are cu cine să călătorească îşi poate găsi foarte uşor partener de drum! Reţelele sociale, aplicaţiile...

pe 08.05.2023 la 20:23
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri