Video Cum gestionăm conflictele între copii şi când devin cu adevărat periculoase. Sfaturile specialistului
Atunci când apar certuri între copii, părinții tind uneori să intervină mai mult decât este necesar. În timp ce unii adulți consideră că cei mici trebuie să învețe să își gestioneze singuri emoțiile, alții cred că este nevoie de intervenția lor pentru a rezolva conflictele. Când pot deveni aceste dispute periculoase și cum ar trebui să reacționeze adulții? Explică Alexandra Ioana, invitatul Observator 16, educatoare.
Prezentator: Am văzut exemplele când ar fi bine să intervenim, când ar fi bine să nu intervenim, dar cred că ne-ar ajuta mai mult dacă ne-ați da niște exemple concrete. Așadar, dați-ne un exemplu de când îi lăsăm pe copii să se certe între ei. Aici vreau să faceți o diferență între adultul care este educator și adultul părinte care trebuie să intervină.
Invitat: Ce am eu în vedere întotdeauna când îi observ pe copii la grupă, este de la ce pornește conflictul și dacă ei au resursele interioare de a reacționa. Întotdeauna îi învăț că trebuie să comunice și să spună, atunci cum ați văzut pe material, oprește-te, este jucăria mea, așteaptă puțin și ți-o voi da. Dar există și exemple în care, într-adevăr, trebuie eu să intervin, eu ca educator, și mai ales când îi văd că sunt speriați, atunci niciodată nu o să las să evolueze acest conflict.
Prezentator: Cum se duce la un conflict în care apare și frica și în care apare și sperietura? Adică escaladează acest oprește-te, este jucăria mea sau pornește de la ceva mai grav? Tocmai că spuneați că vă uitați de unde pornește.
Invitat: Se întâmplă atunci când se leagă de același copil în fiecare zi, un grup de copii sau un copil, sau când se ia de învățășarea lui. De exemplu ești prea mic, sau îmi plac hainele tale și atunci văd că e ceva care nu ar trebui să existe. Sau, uite, am avut chiar la începutul anului o mămică care a venit după câteva zile și mi-a spus, de abia a începuse grădinița, băiețelul meu a fost victima bully-ingului și suntem la grădinița. Și mi-a povestit că o zi în urmă un băiețel i-a împins jucăria care a căzut în gunoi și cumva aici era problema că el a trebuit să și-o scoată singur. Și la fel ar fi zis că e și mic, ar fi râs de acest aspect. Și atunci eu am zis, bine, haideți să vedem, să-i observ, și copiii se jucau chiar atunci. Intraseră în grupă și s-au dus împreună la aceeași măsuță și se jucau. Și cum am zis eu, bineînțeles că niciodată nu o să ataci un copil, sau să-l judeci atunci pe loc. Da, cum l-ați sfătuit să facă.
Invitat: Nu am făcut asta, ci am introdus o poveste. Avem cărticele cu povești terapeutice, sau le mai inventăm noi, despre un urs care era prieten cu o vulpe și a râs de coada lui, după care și-a dat seama că a greșit și s-au împăcat. Și după ce le-am spus această poveste, care a fost mai lungă, cu mai multe exemple, ei s-au recunoscut cumva în întâmplare și am chemat pe rând câte doi copii, uite, dacă ți-a luat jucăria, ce-i faci, ce lucruri avem voie să criticăm, sau, de exemplu, dacă e ceva care se poate rezolva, uite, ți s-a dezlegat șiretul, îl poți rezolva atunci.
Prezentator: Există aceste cărți care sunt terapeutice pentru fiecare grupă. Cu povești terapeutice. Pentru părinți, dacă puteți să ne ajutați, cum să reacționeze ca să nu exagereze, sau ca o situație să nu fie și mai gravă decât a fost inițial, ce să le spună copiilor sau ce să facă?
Invitat: Să nu pună paie pe foc, să nu-i întrebe, dar ce s-a întâmplat? Dar sigur nu ți-a făcut și aia? Și mai degrabă să-i validezi emoția. Să spună, am înțeles. Înțeleg că ești supărat că nu s-a jucat astăzi Maria cu tine, dar, hai să vedem, poate n-a vrut să se joace astăzi. Și ce contează foarte mult e să-i învețe cum ar trebui să arate o relație de prietenie. Uite, când ești prieten cu cineva, cum se comportă cu tine? Tot la fel, prin jocuri de rol.
Invitat: Dar dacă, într-adevăr, se repetă în fiecare zi și avem o linie, de asta se spune o linie roșie peste care se trece, atunci ar trebui văzut și discutat. Comunicarea și probabil ceva mai multă atenție și la cum este construit copilul, care sunt emoțiile sale, dacă este un copil mai sensibil sau dacă poate, de altfel, să își crească această reziliență.
