Observator » Cupa Mondială de Fotbal 2026 » Germania - Paraguay 4-5, după lovituri de departajare, şi sud-americanii merg în optimile Cupei Mondiale 2026

Live Text Germania - Paraguay 4-5, după lovituri de departajare, şi sud-americanii merg în optimile Cupei Mondiale 2026

Naţionala de fotbal a Paraguay-ului s-a calificat, luni seara, în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după ce au trecut, cu 5-4, după lovituri de departajare, în meciul jucat împotriva Germaniei, la Boston, partidă care a fost transmisă în direct şi în exclusivitate, în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.

Germania şi Paraguay s-au înfruntat la Cupa Mondială 2026 Germania şi Paraguay s-au înfruntat la Cupa Mondială 2026 Profimedia
Redactia Observator
Publicat la 30.06.2026, 02:38 | Modificat la 30.06.2026, 02:41
Cuprins
Sorteaza dupa:
30.06.2026, 02:38

Germania - Paraguay 4-5 (final)

Paraguay se califică în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026, după ce trece, cu 5-4, după lovituri de departajare, de Germania.

Sud-americanii şi-au păstrat mai bine calmul la penalty-uri şi produc o mare surpriză la turneul final, însă nu au prea mult timp la dispoziţie pentru a se bucura, pentru că urmează un duel tare, în optimi, cu învingătoarea dintre Franţa şi Suedia.

30.06.2026, 02:28

Germania - Paraguay 3-4, Canale îi duce pe sud-americani în optimi

Canale îl învinge pe Neuer şi califică Paraguayul în optimile de finală.

30.06.2026, 02:27

Germania - Paraguay 3-3, încă un penalty ratat de nemţi

Jonathan Tah şutează extrem de prost, mult peste poartă, şi Paraguay mai are o şansă la calificare.

30.06.2026, 02:26

Germania - Paraguay 3-3, încă un penalty ratat de sud-americani

INCREDIBIL! Neuer îl ghiceşte pe Balbuena, apără şutul acestuia şi Germania revine în lupta pentru calificare.

30.06.2026, 02:25

Germania - Paraguay 3-3 la penalty-uri

Amiri şutează bine şi restabileşte egalitatea.

30.06.2026, 02:24

Germania - Paraguay 2-3, penalty ratat şi de sud-americani

Sanabria şutează pe lângă şi îi ţine pe nemţi în meci.

30.06.2026, 02:23

Germania - Paraguay 2-3 la penalty-uri, încă o ratare a nemţilor

Woltemade execută slab penalty-ul său, precum Havertz, şi Gill respinge.

30.06.2026, 02:23

Germania - Paraguay 2-3 la penalty-uri

Galarza îl păcăleşte şi el mult prea uşor pe Neuer.

30.06.2026, 02:22

Germania - Paraguay 2-2 la penalty-uri

Musiala înscrie cu şansă. Gill i-a ghicit colţul, dar neamţul a şutat plasat, excelent.

30.06.2026, 02:21

Germania - Paraguay 1-2 la penalty-uri

Gustavo Gomez îl execută pe Neuer. Portarul nesimţilor şi-a ales colţul şi s-a aruncat mult prea repede în colţul opus.

30.06.2026, 02:20

Germania - Paraguay 1-1 la penalty-uri

Kimmich execută cu fentă penalty-ul său şi restabileşte egalitatea.

30.06.2026, 02:19

Germania - Paraguay 0-1 la penalty-uri

Mauricio execută excelent penalty-ul său şi îl învinge pe Neuer.

30.06.2026, 02:18

Germania - Paraguay 0-0, primul penalty ratat de nemţi

Havertz a şutat primul de la 11 metri şi Gill a reuşit să respingă.

30.06.2026, 02:12

Schimbare Paraguay

Min. 120 - În prelungirile prelungirilor, la Paraguay iese Junior Alonso şi intră Balbuena.

30.06.2026, 02:09

Ocazie Germania

Min. 119 - Încă o ocazie venită în urma unei faze fixe. Nemţii au corner de pe dreapta, se centrează înalt, Anton reia cu capul, dar trimite fix pe centrul porţii şi Gill reţine.

30.06.2026, 02:07

Cartonaş galben Paraguay

Min. 118 - Spiritele se încing pe finalul partidei. Galarza îl calcă pe Musiala şi vede şi el cartonaşul galben.

Probabil o poliţă plătită de fotbalistul din Paraguay.

30.06.2026, 02:05

Cartonaş galben Germania

Min. 115 - Musiala vede cartonaşul galben pentru o intrare brutală asupra unui adversar.

30.06.2026, 01:59

Schimbări Germania

Min. 110 - Germania face noi schimbări. Au ieşit Wirtz şi Rudiger şi au intrat Amiri şi Thiaw.

30.06.2026, 01:56

Cartonaş galben Germania

Min. 106 - Havertz vede cartonaşul galben după ce şi-a busculat un adversar.

30.06.2026, 01:55

A început a doua repriză de prelungiri

Min. 106 - Paraguay a avut lovitura de start în repriza a doua de prelungiri a meciului de la Boston.

30.06.2026, 01:53

S-a încheiat prima repriză de prelungiri

Min. 105 - Se încheie prima repriză de prelungiri a confruntării de la Boston. Germania şi Paraguay sunt în continuare la egalitate, 1-1.

30.06.2026, 01:49

Gol anulat Germania

Min. 102 - Cu puţin înainte de finalul primei reprize de prelungiri, Germania are gol anulat pentru fault în atac.

Nemţii au avut un corner de pe dreapta, au aruncat balonul la bătaie, în careul advers, Tah a punctat cu o puternică lovitură cu capul, însă reuşita a fost anulată după intervenţia arbitrului video care a sesizat un fault comis de Anton asupra portarului advers.

La această fază, ambii selecţioneri, Julian Nagelsmann şi Gustavo Alfaro, au văzut cartonaşul galben pentru proteste.

30.06.2026, 01:41

Schimbări Paraguay

Min. 99 - Ies Caceres şi Bobadilla şi intră Sanabria şi Ojeda.

30.06.2026, 01:33

Germania - Paraguay 1-1, au început prelungirile

Min. 91 - Germania a avut lovitura de start în prima repriză de prelungiri a meciului cu Paraguay.

La sud-americani am înregistrat o nouă schimbare. A ieşit Almiron şi a intrat Velazquez.

30.06.2026, 01:29

Germania - Paraguay 1-1, după 90 de minute. Urmează reprize suplimentare

Min. 90 - S-a încheiat şi repriza a doua a meciului dintre Germania şi Paraguay.

Urmează reprize suplimentare, de câte 15 minute, pentru a se stabili echipa care merge în faza optimilor de finală.

30.06.2026, 01:20

Schimbare Germania

Min. 88 - A ieşit Sane şi a intrat Woltemade.

30.06.2026, 01:10

Ocazie Germania

Min. 78 - Germania trece pe lângă golul de 2-1 după o fază trasă la indigo cu faza de la golul de 1-1.

Wirtz centrează de pe stânga, Havertz reia cu capul şi, de această dată, Gill respinge in extremis.

Între timp nemţii au făcut o nouă schimbare. A ieşit Pavlovic şi a intrat Anton.

30.06.2026, 00:57

Cartonaş galben Paraguay

Min. 65 - Cubas vede primul cartonaş galben al meciului pentru o intrare tare asupra lui Havertz.

30.06.2026, 00:56

Schimbare Germania

Min. 63 - Încă o schimbare la nemţi. A ieşit Undav şi a intrat Musiala.

30.06.2026, 00:51

Schimbare Paraguay

Min. 58 - Lovitură pentru sud-americani. Iese Enciso, accidentat, şi intră Mauricio.

30.06.2026, 00:49

Schimbare Paraguay

Min. 56 - Imediat după golul nemţilor, sud-americanii îl aruncă în luptă pe Caballero în locul lui Avalos.

30.06.2026, 00:48

Germania - Paraguay 1-1

Min. 54 - În cele din urmă Germania egalează. Wirtz aruncă balonul la bătaie, în careul advers, şi devierea decisivă a lui Havertz face ca scorul să devină 1-1.

30.06.2026, 00:43

Ocazie Paraguay

Min. 50 - Paraguay rămâne extrem de periculoasă pe contraatac şi Enciso trece pe lângă golul de 2-0.

Atacantul sud-americanilor profită de o pasă moale a lui Kimmich către propriul portar, încearcă să înţepe balonul pe lângă portarul advers, dar Neuer este atent şi blochează şutul lui Enciso.

30.06.2026, 00:39

A început repriza a doua

Min. 46 - Germania a avut lovitura de start în repriza a doua a meciului de la Boston. Nemţii au efectuat şi o primă schimbare la pauză, Nmecha fiind înlocuit cu Goretzka.

30.06.2026, 00:21

Germania - Paraguay 0-1 (pauză)

Min. 45 - Este pauză la Boston. Paraguay conduce, la capătul unei reprize în care Germania a dominat clar din punct de vedere teritorial şi la nivel de posesia balonului, dar fără folos, nemţii construind mai mereu bătrâneşte, fără a reuşi să pună în mare pericol poarta adversă.

Ne aşteaptă o repriză a doua extrem de interesantă.

30.06.2026, 00:13

Germania - Paraguay 0-1

Min. 42 - Lovitură de teatru la Boston. După o perioadă în care Germania a controlat jocul teritorial de o manieră categorică, Paraguay dă lovitura la una dintre puţinele acţiuni ofensive.

Enciso a punctat cu o lovitură cu capul, după o centrare în forţă de pe dreapta.

29.06.2026, 23:53

Pauză de hidratare

Min. 23 - Vine de acum obişnuita pauză de hidratare. După un început tare de meci, cu momente favorabile la ambele porţii, ritmul jocului s-a mai domolit. Germania are posesia, dar nu atacă într-un mod foarte convingător, în timp ce Paraguay se apără cu îndârjire, dar nu prea mai reuşeşte să treacă de centrul terenului.

29.06.2026, 23:38

Germania pune stăpânire pe joc

Min. 9 - După un început bun de meci al Paraguayului, Germania a început să pună stăpânire pe joc şi să crească presiunea pe defensiva adversă.

29.06.2026, 23:31

A început meciul de la Boston

Min. 1 - Paraguay a avut lovitura de start în meciul de la Boston. Partida se joacă pe o vreme călduroasă. Sunt 28 de grade Celsius la ora de start a partidei.

Paraguaienii au început mai bine partida şi au ratat rapid o mare ocazie, reluarea lui Junior Alonso, după un corner, fiind respinsă de Neuer.

29.06.2026, 22:08

Echipele de start 

Germania, selecţionerul Julian Nagelsmann începe cu: 1. Neuer, 2. Rudiger, 4. Tah, 6. Kimmich, 18. Brown, 5. Pavlovic, 17. Wirtz, 19. Sane, 23. Nmecha, 7. Havertz, 26. Undav.

Paraguay, selecţionerul Gustavo Alfaro începe cu: 12. Orlando Gill, 4. Caceres, 6. Junior Alonso, 13. Canale, 15. Gustavo Gomez, 10. Almiron, 14. Cubas, 16. Bobadilla, 23. Galarza, 19. Julio Enciso, 21. Avalos. 

29.06.2026, 13:02

Germania, favorită cu Paraguay 

Naţionala Germaniei este considerată mare favorită în confruntarea cu Paraguay, chiar dacă nemţii au părut în scădere de turaţie în ultimele două meciuri din faza grupelor. Germania a debutat la Cupa Mondială 2026 cu o victorie zdrobitoare, 7-1 cu echipa din Curacao, dar apoi a trecut greu de Coasta de Fildeş, 2-1, graţie unui gol al victoriei marcat de Undav la ultima fază a meciului, şi a cedat oarecum inexplicabil cu Ecuador, 1-2.

Paraguay a prins cu mari emoţii faza 16-imilor de finală, după ce a încheiat cu patru puncte o grupă din care au mai făcut parte Statele Unite ale Americii (1-4), Turcia (1-0) şi Australia (0-0).

Germania şi Paraguay s-au întâlnit şi în fazele eliminatorii ale Mondialului din 2002, din Japonia şi Coreea de Sud. Atunci, în optimi, Germania s-a impus la limită, 1-0, graţie unui gol marcat de Neuville în minutul 88. De atunci, cele două formaţii s-au mai întâlnit o singură dată, într-un amical în 2013, când au încheiat la egalitate, 3-3, la capătul unui meci în care au marcat Gundogan, Thomas Muller şi Lars Bender, respectiv Nunez, Pittoni şi Samudio.

29.06.2026, 13:01

Loturi Germania şi Paraguay 

Germania, selecţionerul Julian Nagelsmann mizează la Cupa Mondială 2026 pe: 1. Manuel Neuer, 2. Antonio Rüdiger, 3. Waldemar Anton, 4. Jonathan Tah, 5. Aleksandar Pavlović, 6. Joshua Kimmich, 7. Kai Havertz, 8. Leon Goretzka, 9. Jamie Leweling, 10. Jamal Musiala, 11. Nick Woltemade, 12. Oliver Baumann, 13. Pascal Groß, 14. Maximilian Beier, 15. Nico Schlotterbeck, 16. Angelo Stiller, 17. Florian Wirtz, 18. Nathaniel Brown, 19. Leroy Sané, 20. Nadiem Amiri, 21. Alexander Nübel, 22. David Raum, 23. Felix Nmecha, 24. Malick Thiaw, 25. Assan Ouédraogo, 26. Deniz Undav.

Paraguay, selecţionerul Gustavo Alfaro mizează pe: 1. Roberto Fernández, 2. Gustavo Velázquez, 3. Omar Alderete, 4. Juan José Cáceres, 5. Fabián Balbuena, 6. Júnior Alonso, 7. Ramón Sosa, 8. Diego Gómez, 9. Antonio Sanabria, 10. Miguel Almirón, 11. Maurício, 12. Orlando Gill, 13. José Canale, 14. Andrés Cubas, 15. Gustavo Gómez, 16. Damián Bobadilla, 17. Alejandro Romero Gamarra, 18. Álex Arce, 19. Julio Enciso, 20. Braian Ojeda, 21. Gabriel Ávalos, 22. Gastón Olveira, 23. Matías Galarza, 24. Gustavo Caballero, 25. Isidro Pitta, 26. Alexander Maidana.

29.06.2026, 13:00

Arbitru din Maroc la meciul Germania - Paraguay 

Meciul Germania - Paraguay, de la Boston, din 16-imile de finală ale Cupei Mondiale 2026 este arbitrat de o brigadă din Maroc ce îl are la centru Jalal Jayed. Acesta este asistat de Zakaria Brinsi şi Mostafa Akarkad.

Jalal Jayed are 39 de ani, este arbitru internaţional FIFA din 2019 şi este la al 3-lea meci pe care îl conduce la Cupa Mondială 2026, după Germania - Curacao 7-1 şi Portugalia - Uzbekistan 5-0.