Antena Meniu Search
x

Investiţie uriaşă în Prahova: 15 milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici. Câte locuri noi de muncă se vor crea

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a anunţat că Borusan Pipe va deschide, în câteva luni, o nouă capacitate de producţie în Parcul Industrial Alinso, de pe raza comunei Ariceştii Rahtivani, din judeţul Prahova. El a adăugat că aici va începe producţia de ţevi care intră în componenţa automobilelor, iar clienţii sunt Dacia şi Ford Otosan, dar şi companii din Germania, Slovacia, Ungaria, Cehia sau Polonia.

de Redactia Observator

la 08.05.2024, 15:15

Investiţie uriaşă în Prahova: 15 milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici. Câte locuri noi de muncă se vor crea
Investiţie uriaşă în Prahova: 15 milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici. Câte locuri noi de muncă se vor crea - Ministerul Economiei/Stefan Radu Oprea

Compania va deschide în câteva luni noua capacitate de producţie. Investiţia este de 15 milioane de euro şi ar putea fi dublată, dacă piaţa o va cere. În primă fază se vor crea 60 de locuri de muncă. 

"Borusan Pipe va deschide în câteva luni o nouă capacitate de producţie în Parcul Industrial Alinso, de pe raza comunei Ariceştii Rahtivani. Aici va începe producţia de ţevi care intră în componenţa automobilelor. Clienţii sunt Dacia şi Ford Otosan, dar şi companii din Germania, Slovacia, Ungaria, Cehia sau Polonia. În hala de producţie utilajele sosesc, sunt instalate şi se fac probe. Investiţia este de 15 milioane de euro cu posibilitate de dublarea a ei în cel mai scurt timp, dacă piaţa o va cere. Prima fază presupune crearea a şaizeci de noi locuri de muncă. Însă miza o reprezintă dorinţa grupului Borusan (cu o cifră de afaceri totală de 7,9 miliarde dolari) să îşi diversifice investiţiile şi în celelalte domenii de activitate, nu doar în cel al componentelor pentru industria auto", a scris Ştefan-Radu Oprea, miercuri pe Facebook.

Ministrul Economiei a mai spus că "atunci când investitorii, cu capital românesc sau străin, găsesc sprijin la autorităţile locale, judeţene sau guvernamentale proiectele se dezvoltă la timp generând locuri de muncă şi prosperitate pentru localităţile unde sunt amplasate". 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 6 voturi
Întrebarea zilei

Obişnuiţi să reciclaţi medicamentele expirate?

Observator » Stiri economice » Investiţie uriaşă în Prahova: 15 milioane de euro pentru deschiderea unei fabrici. Câte locuri noi de muncă se vor crea